Video Antony Blinken îi cere președintelui azer să permită accesul ajutorului umanitar în Nagorno-Karabah

Data publicării:
Antony Blinken
Șeful diplomației americane, Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

Antony Blinken, șeful diplomației SUA, a cerut marţi Azerbaidjanului să protejeze civilii din Nagorno-Karabah, să le acorde libertatea de circulație și să permită accesul ajutorului umanitar în regiune, într-o discuţie telefonică purtată cu preşedintele Ilham Aliyev, transmite AFP. Mii de locuitori încearcă să părăsească Nagorno-Karabah pentru a ajunge în Armenia, la o săptămână după ofensiva azeră în regiunea secesionistă populată de armeni.

"Secretarul de stat a vorbit din nou astăzi cu preşedintele Aliyev şi a subliniat urgenţa de a pune capăt ostilităţilor, de a asigura protecţia necondiţionată şi libertatea de circulaţie a civililor şi de a asigura accesul nestingherit la acţiuni umanitare în Nagorno-Karabah, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Azerbaidjanul a deschis duminică singurul drum care duce din această regiune în Armenia, la patru zile după capitularea separatiştilor şi un acord de încetare a focului ce plasează Nagorno-Karabah sub controlul azer.

În cadrul convorbirii telefonice, preşedintele Aliyev "a declarat că nu va mai avea loc nicio acţiune militară şi ne aşteptăm din partea sa să se ţină de cuvânt", a mai indicat purtătorul de cuvânt în timpul unui briefing de presă.

"Totodată, a spus că va accepta o misiune de observare şi ne aşteptăm să se ţină de cuvânt", a adăugat Matthew Miller.

Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, s-au declarat în favoarea trimiterii unei misiuni internaţionale în Nagorno-Karabah, ale cărei detalii nu sunt schiţate deocamdată, notează Agerpres.

"Mecanismul exact este ceva ce rămâne să fie discutat cu aliaţii şi partenerii noştri din regiune", a spus Miller, refuzând să ofere detalii suplimentare.

Antony Blinken a vorbit în ultimele zile şi cu premierul armean Nikol Paşinian.

SUA au condus fără succes trei sesiuni de negocieri de pace între Armenia şi Azerbaidjan într-un efort de a reduce tensiunile în Nagorno-Karabah.

Armenia creştină a acuzat Azerbaidjanul, predominant musulman, că planifică o epurare etnică, dar Baku a asigurat că îi va proteja pe locuitorii din Nagorno-Karabah. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri