Atac armat la o petrecere de adolescenți din SUA. Un băiat de 18 ani a murit pentru a salva viața surorii sale

Data publicării:
Persoane participa la un priveghi pentru victimele unui atac armat din orașul american Deadville pe 16 aprilie 2023.
Sute de persoane au participat la ceremoniile organizate în memoria tinerilor uciși în Dadeville. Foto: Profimedia Images

Phil Dowdell, un băiat de 18 ani din orașul american Dadeville, se numără printre cele patru persoane care au murit sâmbătă în timpul atacului armat de la o petrecere de adolescenți din SUA. Acesta și-a împins sora la pământ, când atacatorul a deschis focul și a fost nimerit de gloanțe, scrie BBC.

Alexis Dowdell, care sărbătorea împlinirea a 16 ani la petrecere, își amintește că fratele său a venit după ea să-i spună că cineva a adus o armă la petrecere și că trebuie să plece. Însă nu au mai apucat să facă asta, pentru că atacatorul a deschis focul.

Fata de 16 ani își amintește că fratele său a împins-o la podea.

"Ultimul lucru pe care i l-am spus este să rămână puternic", spune tânăra.

După atac, tânăra și-a găsit fratele întins pe jos. Acesta nu mai putea vorbi și a murit la scurt timp.

"O parte din inima mea a fost smulsă", spune LaTonya Allen, mama băiatului.

"Trebuia să absolve liceul luna viitoare. În loc să merg la ceremonia de absolvire mă voi duce la cimitir pentru a-mi vedea fiul", a adăugat ea.

Poliția nu a dezvăluit numele suspectului care a deschis focul la petrecerea din orașul de 3.000 de locuitori, din statul american Alabama.

Detaliile anchetei sunt ținute secrete, însă un pastor local a spus pentru BBC că suspectul este încă în libertate.

LaTonya Allen, mama băiatului ucis, spune că în timpul petrecerii a aflat că cineva are o armă, așa că a aprins toate luminile din centrul în care avea loc petrecerea și a cerut la microfonul DJ-ului ca cine are arme la el să plece.

Pentru că nimeni nu a răspuns, petrecerea a continuat. Însă la scurt timp au început împușcăturile.

Pe lângă Phil Dowdell și-au mai pierdut viața în atac Shaunkivia Smith, de 17 ani, Marsiah Collins, de 19 ani și Corbin Holston de 23 de ani. Alte 32 de persoane au fost rănite.

Phil Dowdell era cel mai mare din trei frați și era apreciat în comunitatea mică din Dadeville pentru performanțele sale în fotbalul american.

Acesta urma să meargă la Universitatea de Stat din Jacksonville cu o bursă sportivă.

Potrivit organizației Gun Violence Archive, care monitorizează cazurile de violență armată din SUA, de la începutul acestui an s-au înregistrat pe teritoriul american peste 160 de atacuri armate în masă, adică atunci când cel puțin patru persoane sunt ucise sau rănite.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...