Atac terorist într-o catedrală la Nisa, soldat cu trei morți. Una dintre victime a fost decapitată

Data actualizării: Data publicării:
Forțele de elită stau în fața bisericii din Nisa unde doua persoane au omorâte într-un atac cu cuțitul
Forțele de elită stau în fața bisericii din Nisa unde doua persoane au omorâte într-un atac cu cuțitul Foto: Profimedia

Un atac terorist cu armă albă a avut loc în orașul francez Nisa. Cel puțin trei oameni au murit și alții răniți, după ce un suspect înarmat cu un cuțit i-a atacat într-o catedrală din centrul orașului. Cel puțin una dintre victime a fost decapitată.

ACTUALIZARE 13:30 Încă două atacuri au fost înregistrate, unul în Avignon, și unul la Consulatul francez din Arabia Saudită. 

ACTUALIZARE 12:30. Biserica Catolică a reacționând spunând că este un act dezgustător, iar președintele Parlamentului European, David Sassoli, le-a cerut cetățenilor să se unească împotriva violenței și „a celor care caută să incite la ură și să răspândească ura”. 

Și Consiliul francez al cultului musulman a condamnat cu fermitate acest „atac terorist”.

ACTUALIZARE 11:45. Potrivit unui nou bilanț, trei persoane au decedat, iar atacatorul este rănit grav.

Două persoane au murit pe loc, iar una dintre persoanele rănite a murit ulterior. Sunt două femei și un bărbat.

Ancheta a fost preluată de Parchetul antiterorist.

Președintele Emmanuel Macron este așteptat să vină la locul atentatului.

Suspectul și-a atacat victimele la gât, iar una dintre ele ar fi paznicul bisericii.

După atac, suspectul ar fi încercat să se ascundă în toaleta bisericii. Poliția l-a depistat și a deschis focul. Martorii au povestit că inclusiv în timp ce i se acordau primele îngrijiri medicale bărbatul n-ar fi încetat să spună „Allah Akbar”. Ulterior a fost transportat la spital.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit Le Parisien, suspectul ar avea în jur de 30 de ani și ar fi acționat singur, în nume propriu.

Este emoție mare, însă, în oraș, populația a ieșit pe străzi și strigă să se ia măsuri. Inclusiv jurnaliștii care relatează de la fața locului sunt afectați emoțional.

Primarul orașului, Christian Estrosi, a cerut ca toate bisericile și toate creșele din oraș să fie închise.


Știrea inițială:

Potrivit presei franceze, bărbatul a atacat cu cuțitul mai multe persoane, joi dimineața, în biserica Notre Dame din Nisa. Nu era însă slujbă în biserică.

Cel puțin două persoane au murit, un bărbat și o femeie. Femeia a fost decapitată.

Ministrul de interne Gérald Darmanin a anunțat că a fost convocată o reuniune de criză.

Suspectul a fost împușcat de poliție și a fost transportat la spital. 

Atacul a avut loc joi dimineața, la ora locală 9:00.

Primarul orașului Nisa a anunțat că atacul pare a fi unul de natură teroristă.

atac nisa profimedia-0566165255
Atac cu cuțitul în bazilica Notre Dame din Nisa Foto: Profimedia

Noul atac vine după cel produs în urmă cu două săptămâni la Paris, când un profesor de istorie a fost decapitat în plină stradă după ce le-a arătat copiilor caricaturi cu profetul Mohamed. Atacul de la Paris de natură teroristă a fost comis de un tânăr cecen de 18 ani, născut la Moscova, care nu era luat în evidențe ca fiind radicalizat.

Nisa a mai fost scena unui atentat groaznic, în 2016, soldat cu 86 de morți și sute de răniți.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai rar și mai scump metal din lume, mai valoros decât aurul sau platina. Se extrage dintr-o singură țară...
Digi FM
Val de ironii pe TikTok, după ce opt polițiști au fost mobilizați pentru a captura un șarpe, în Piața...
Pro FM
Mariah Carey, umilită de Eminem! Rapperul a distrus prietenia dintre el și celebra artistă cu o singură...
Film Now
Sofia Vergara, topless la piscină: „Vara a sosit!”. Fanii au reacționat rapid: „Cum să ai 52 de ani și să...
Adevarul
Obiceiul numărul 1 la care nu trebuie să renunți dacă vrei mai multă energie. Lipsa lui afectează creierul și...
Newsweek
Guvernul nu a făcut rost de bani să crească pensiile la mica recalculare și să le indexeze în 2026
Digi FM
Dan Alexa, la 5 ani de la momentul în care Anamaria Prodan l-a lovit peste față: "Ai văzut, Macron? Am stofă...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
În 2001 a luat Oscarul și la trei zile după, rudele îi spuneau să se facă avocat. Benicio del Toro: "Actoria...
UTV
Raluka, copleșită de emoții după ce a cântat imnul României în fața a 45.000 de spectatori: „Nu mai știam cum...