ATAC la Nisa | Procurorul general: Sunt 84 de morţi şi 202 răniţi. Bilanţul s-ar putea agrava 

Data publicării:
camion nisa agerpres 8872636 crop

Foto: Agerpres

ACTUALIZARE Sunt 84 de morți, printre care trei elveţieni, doi americani, un rus, un ceh, un italian, un australian. Sunt 202 răniți. 188 de oameni sunt spitalizaţi. Dintre aceștia, 52 sunt în stare de „urgență absolută”.  Zece dintre morți sunt copii și adolescenți, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, procurorul general al Republicii, Francois Molins. Bilanțul s-ar putea agrava, a avertizat oficialul.

Ancheta va trebui să determine dacă individul are legături cu o organizație islamistă. Teroristul nu figura în baza de date a serviciilor de informații locale și internaționale, a confirmat procurorul general.

În urma perchezițiilor de la domiciliul său, a fost confiscat material informatic, care este în curs de examinare, la fel ca și datele telefonice și de pe camerele de supraveghere, a precizat Molins. 

Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, născut în Tunisia în 1985, a tras de mai multe ori asupra a trei polițiști, în dreptul hotelului Negresco, apoi a putut înainta încă 300 de metri înainte de a fi împușcat. A fost găsit pe scaunul pasagerului. În camion era o bicicletă, iar în cabină au fost descoperite un pistol automat, un încărcător, cartușe și trei arme false, dar și un telefon și documente.

A fost deschisă o anchetă pentru asasinat și tentativă de asasinat în legătură cu o organizație teroristă. Atacul nu a fost încă revendicat, dar are caracteristicile unuia organizat, a spus procurorul.

ACTUALIZARE Coasta de Azur, un loc vizitat anual de sute de mii de turişti, se goleşte de la o oră la alta. Promenada din Nisa este pustie acum. Nimeni nu a mai ieşit la plajă sau la plimbare, după masacrul de aseară. Turiştii pleacă, în locul lor vin jurnaliştii.

Mulţi turiştii au fugit din hotelurile unde erau cazaţi. Nu mai aşteaptă sfârşitul sejurului şi renunţă la banii plătiţi pentru a fi cât mai departe de locul atacului.

Peste o sută de români erau în această perioadă în vacanţă la Nisa, doar prin intermediul agenţiilor, spun reprezentanţii tur-operatorilor. Plus cei plecaţi pe cont propriu. Alţii lucrează pe Coasta de Azur.

ACTUALIZARE. Aeroportul Internațional din Nisa a fost evacuat parțial. Motivul ar fi un bagaj suspect.

ACTUALIZARE. Liderii religioși și politici din lumea arabă și musulmană au condamnat atentatul de la Nisa și și-au exprimat solidaritatea cu Franța în lupta împotriva terorismului, relatează The Guardian.

ACTUALIZARE. Vecinii presupusului atacator de la Nisa au declarat pentru presa franceză că acesta era un bărbat „solitar” și „tăcut”, care nu prea interacționa cu ei.

ACTUALIZARE. Ambasada Franţei la Bucureşti a anunţat că au fost luate măsuri de securitate sporite în jurul tuturor instituţiilor oficiale franceze din România, graţie mobilizării autorităţilor române.

O carte de condoleanţe a fost deschisă, vineri, la sediul instituţiei. Președintele Klaus Iohannis a mers la ambasadă pentru a semna în cartea de condoleanțe.

ACTUALIZARE. Președintele Francois Hollande a ajuns la Nisa.

ACTUALIZARE. Departamentul de Stat al SUA a informat că doi cetățeni americani se numără printre victimele atentatului.

În atac a murit și o femeie din Rusia, iar o alta a fost rănită, a informat Ministerul rus de Externe.

De asemenea, au mai murit un cetățean armean și un cetățean ucrainean.

Printre victime ar fi și trei germani, o profesoară și doi elevi, însă Ministerul german de Externe nu a confirmat informația publicată de un parlamentar de la Berlin. 

Citiți și:

Atentat la Nisa. Traseul camionului ucigaș  
Papa Francisc condamnă atacul de la Nisa

ACTUALIZARE. O tânără care este paramedic în Nisa a fost azi-noapte printre salvatorii care au ajutat răniţii. „Nu pot să vă spun ce am văzut acolo”, a spus Mihaela Ionescu.

ACTUALIZARE: Un al doilea card de identitate a fost găsit în cabina camionului implicat în masacrul de la Nisa, soldat cu 84 de morţi, relatează Itele citând surse din poliţie, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE: Autorul masacrului de la Nisa a fost identificat drept Mohamed Lahouij Bouhlel de presa franceză.

ACTUALIZARE: Guvernul francez a decretat trei zile de doliu național, începând de mâine. 

ACTUALIZARE. Puiu Mușat, un român stabilit la Nisa, a povestit la Digi24 clipele de groază prin care a trecut. „E groaznic să vezi un copil care îți întindea mâna să-l ajuți și nu puteai”, a spus bărbatul.

ACTUALIZARE. Șoferul camionului a fost identificat datorită amprentelor digitale de pe permisul de conducere găsit în camion. El are un cazier lung, care include jaf armat, violenţe conjugale şi ameninţări, relatează BFMTV. El era de o lună sub control judiciar.

ACTUALIZARE. Vehiculul folosit în atacul soldat cu 84 de morţi de la Nisa a fost închiriat în urmă cu câteva zile din sud-estul ţării, a declarat un oficial din poliţie pentru AFP.

ACTUALIZARE. Primarul Nisei, Christian Estrosi, a spus că „circa 10 copii” se numără printre cei 84 de oameni care au fost ucişi în atentat.

ACTUALIZARE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne francez a declarat la BFMTV că 18 persoane sunt „între viață și moarte”.

ACTUALIZARE. Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că, la această oră, nu sunt români printre persoanele decedate. Însă, doi români au fost răniți.

ACTUALIZARE. Bilanțul a crescut la 84 de persoane ucise. Numărul răniților este de peste 100.


ACTUALIZARE. Șoferul camionului figura în baza de date a poliției, pentru fapte de violență și folosire de arme, a declarat un expert la BFM TV. Suspectul avea un pistol de calibru mic, dar grenadele și armele de război descoperite în camion erau mai degrabă false, spune expertul.

Pe de altă parte, Nice-Matin publică mărturia unei femei care se îndrepta în mașină, joi seara, către faleză pentru a vedea focul de artificii. S-a oprit la o intersecție și alături a sosit un camion alb. Femeia este sigură că era camionul implicat în atac și își amintește că avea un parcurs bizar: accelera, frâna, accelera din nou, iar frâna. La un moment dat, camionul s-a îndreptat către aeroport, dar în mod sigur de acolo a făcut cale întoarsă, spune femeia.

ACTUALIZARE. „Un camion a venit şi a intrat în toată lumea. În toţi! Nu era nicio pază, pompierii au ajuns în 25 de minute sau jumătate de oră. Noi lucram”, a povestit un martor.

„Sute sau mii de oameni erau pe Promenade Des Anglais şi aşteptau artificiile de 14 iulie. După ce s-au terminat artificiile, oamenii se plimbau şi se distrau pe promenadă, pe trotuare. Muzica era foarte tare şi oamenii se simţeau bine. Apoi am auzit sunete puternice, oamenii au început să ţipe şi s-au auzit focuri de arme. Toţi au început să fugă în toate direcţiile. Toţi au încercat să se pună la adăpost şi am văzut un camion mare care a trecut pe acolo”, spune un alt martor.


ACTUALIZARE. Reacția rețelelor de socializare. Un bebeluș de 8 luni, pierdut în timpul atacului, a fost regăsit grație Facebook-ului, potrivit Europe 1. Apelul de ajutor a fost lansat pe rețeaua de socializare împreună cu o fotografie a copilului, care a avut 22.000 de share-uri în câteva ore. La o oră de la publicarea mesajului, familia a anunțat că bebelușul a fost găsit.

De altfel, hashtag-urile #JeSuisNicois sau #JeSuisNice au invadat rețelele sociale. Un cont de Facebook @JeSuisNice a fost creat în cursul nopții, după modelul „JeSuisCharlie”.

Operațiunea „Nisa, uși deschise”, lansată cu hashtag-ul#NicePortesOuvertes pe rețelele sociale a permis ca mii de persoane să fie găzduite pentru a-și putea reîncărca telefoanele mobile sau pentru a lua legătura cu rudele. 

ACTUALIZARE. Ministrul sănătății, Marisol Touraine, s-a dus la Nisa pentru a fi la căpătâiul răniților. Ea a mulțumit personalului medical pentru „angajamentul excepțional” în această „nouă încercare”.

ACTUALIZARE. Ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, anunță un bilanț diferit față de cel anunțat de președinte: 80 de morți și 18 răniți în stare extrem de gravă. Ministrul spune că planul Vigipirate va fi ridicat din nou la nivelul „atentat”. El a mai anunțat că la Nisa au fost trimiși pentru a ajuta la anchetă 70 de polițiști și experți judiciari.

Atentatul nu a fost deocamdată revendicat.


ACTUALIZARE. Președintele Hollande anunță într-o alocuțiune televizată, transmisă la 4:00 dimineața, că sunt 77 de morți la Nisa, printre ei și copii, și că starea de urgență va fi prelungită cu trei luni începând cu 26 iulie. Un proiect de lege în acest sens va fi înaintat Parlamentului săptămâna viitoare. „Întreaga Franță este vizată de terorismul islamist”, a justificat președintele, în opinia căruia caracterul terorist al atacului de la Nisa nu poate fi pusă la îndoială.  „Franța a fost atacată chiar de ziua sa națională, pentru că drepturile omului sunt negate de fanatici”, a mai spus Francois Hollande, care a anunțat că vineri merge la Nisa, în semn de solidaritate.

Șeful statului a mai spus că Franța își va intensifica acțiunile în Irak și Siria și a dat asigurări că Franța va fi puternică, așa cum a fost întotdeauna.

Starea de urgență a fost impusă în Franța după atentatele de la 13 noiembrie 2015.

Citiți și: Mărturia despre atac a unui român aflat la Nisa


 

Dacă ați fost martori la atentatele de la Nisa, aveți fotografii, filmulețe, mărturii, informații, nu ezitați să ne contactați:


Nisa este un oraș-simbol al Coastei de Azur. Numără 342.000 de locuitori, ceea ce face să fie al cincilea cel mai populat oraș al Franței, după Paris, Marsilia, Lyon și Toulouse. Însă zona metropolitană Nisa-Coasta de Azur, care înglobează 45 de comune, numără cu totul 500.000 de locuitori. Capitala Coastei de Azur găzduiește anual circa patru milioane de turiști.


 ACTUALIZARE. Modul de operare ales și mai cu seamă data la care a fost comis atentatul amintește de consemnele date de grupări jihadiste precum al-Qaida sau ISIS. Într-un mesaj audio difuzat în 2014, purtătorul de cuvânt oficial al Daesh îi încuraja pe „soldații califatului” să folosească orice armă disponibilă. „Dacă nu-i puteți arunca în aer cu o bombă sau să-i împușcați, descurcați-vă, doborâți-i cu mașina!”

ACTUALIZARE. Sunt cel puțin 80 de morți, iar 18 răniți sunt în stare de „urgență vitală absolută”, potrivit unui nou bilanț. Președintele urmează să se adreseze populației la televizor.

ACTUALIZARE. Un concert al Rihannei care urma să aibă loc vineri, pe stadionul orașului Nisa, Allianz Arena, precum și Festivalul de Jazz de la Nisa au fost anulate.

ACTUALIZARE. A fost declanșat Planul Alb: a fost mobilizat personalul medical și a fost pus la dispoziție un număr de telefon pentru a solicita informații și pentru a semnala pierderea cuiva apropiat. Între timp, lista persoanelor dispărute pare că se lungește. Pe internet circulă numeroase fotografii cu persoane cu care nu se poate lua legătura.

ACTUALIZARE. Presa franceză scriesuspectul ar fi un tunisian de 31 de ani, care locuia la Nisa. Avea cetățenie franceză. El ar fi fost identificat grație unei cărți de identitate găsite la bordul camionului. Bărbatul era cunoscut poliției pentru comiterea unor mici infracțiuni, dar nu figura în dosarele serviciilor de informații. 

ACTUALIZARE. Un nou bilanț indică 77 de morți. 

Martori oculari au povestit la BFM TV că există răniți prin împușcare și că ușile din spate ale camionului s-au deschis, iar de acolo, doi sau trei atacatori trăgeau asupra mulțimii. În unele înregistări video se pot auzi focuri de armă.

De altfel, rețelele de socializare s-au umplut cu înregistrări ale scenelor de după atentat, unele atât de oribile, încât autoritățile franceze au cerut populației să dea dovadă de discernământ în privința postărilor pe rețelele de socializare. 

ACTUALIZARE. Consiliul francez al cultului musulman condamnă atacul cu cea mai mare fermitate.

ACTUALIZARE. Drapelele vor fi coborâte în bernă vineri. 

ACTUALIZARE. Șoferul camionului, ucis de autorități, este în curs de identificare. Pista unui atentat terorist islamist este însă plauzibilă.


Nisa e un oraș care figurează în registrele serviciului de informații interne la capitolul monitorizare a plecărilor jihadiștilor către Siria: aproape 100 de tineri au încercat să plece, cea mai mare parte fiind arestați în Turcia. Practic, regiunea în care se află Nisa este al treilea loc de recrutare a jihadiștilor din provinciile Franței.


Această metodă de atac, a vehiculului care intră într-o mulțime, a fost folosită în ultimii ani cu precădere în Israel, dar niciodată bilanțul nu a fost atât de grav.

ACTUALIZARE. Christian Estrosi, președintele regiunii Paca, spune că o personalitate importantă din poliția națională ar fi murit în acest masacru. O celulă de ajutorare a victimelor a fost înființată la Guvern. 

ACTUALIZARE. Președintele François Hollande va prezida un consiliu de securitate și apărare în formulă restrânsă, vineri dimineața, la ora locală 9:00.

ACTUALIZARE. Președintele Barack Obama a condamnat atacul de la Nisa și a oferit asistență Franței în investigație.

„În numele americanilor, condamn în cei mai fermi termeni ceea ce pare a fi un atac terorist îngrozitor, comis la Nisa, care a ucis și rănit zeci de civili fără vină”, a declarat Obama într-un comunicat. 

ACTUALIZARE. Vehiculul era încărcat cu arme și grenade. A intrat în plin în mulțime, în jurul orei locale 22:30. Sunt peste 75 de morți și 100 de răniți, iar bilanțul ar putea crește. Cincisprezece dintre răniți sunt în stare gravă. Este bilanțul oferit de un oficial local, care a mai spus că șoferul camionului a tras în mulțime în timp ce conducea. Cu toate acestea, într-o primă fază, oamenii de pe faleză nu au știut ce se petrece. Au crezut inițial că e vorba de un accident rutier. Numai că în urma camionului rămâneau cadavre, sânge, urlete de durere, iar mașina nu se oprea. A rulat așa, dând peste oameni și doborându-i ca pe niște popice, preț de aproape doi kilometri.

Noul atentat, comis chiar de ziua națională a Franței, intervine într-un moment în care amenințarea teroristă era oricum la un nivel ridicat. Este cel mai grav atentat comis în Europa de la atacurile care s-au soldat cu 130 de morți la 13 noiembrie 2015, la Paris, și cu 32 de morți, la 22 martie 2016 la Bruxelles. Ambele operațiuni teroriste au fost puse la cale de aceeași celulă având legături cu Daesh.

ACTUALIZARE. Un oficial local, președintele regiunii Paca, a afirmat că vehiculul era încărcat cu arme și grenade. Parchetul antiterorist a preluat ancheta.

ACTUALIZARE. Un nou bilanț al Parchetului din Nisa indică 73 de morți. E cea mai gravă tragedie din istoria Nisei.

ACTUALIZARE. Potrivit unor surse apropiate președintelui Republicii, este „prea devreme pentru a determina natura teroristă a acestui atac”. În orice caz, este vorba de un atac criminal de mare amploare, spun autoritățile.

Totuși, continuă investigațiile pentru a verifica dacă era vorba de un camion-capcană și dacă mai avea complici.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne a confirmat că nu a avut loc nicio luare de ostatici, iar poliția a neutralizat un singur atacator, șoferul camionului, care a fost împușcat. 

ACTUALIZARE. Facebook și-a activat serviciul „Safety Check”.

ACTUALIZARE. A fost declanșat planul Orsec (de gestionare a crizelor). Ministrul de interne se va deplasa la fața locului, iar premierul și președintele vor merge la Beauvau, unde se întrunește celula de criză.

ACTUALIZARE. Continuă să curgă mărturiile: „E oroarea absolută, indescriptibilă. Șoseaua, trotoarele, în dreptul Palatului Mării, sunt pline de cadavre. Sunt corpuri peste tot. Sunt evacuați oamenii care se mai află acolo și care plâng, sunt sub șoc”.

Camionul era unul frigorific și martorii spun că a intrat în mulțime cu 60-70 de km la oră. Ar fi intrat în zig-zag, pe o distanță de 2 kilometri.

Faleza unde s-a petrecut carnajul este unul dintre locurile tradiționale unde se adună locuitorii și turiștii din Nisa. Ca în fiecare an, în seara de 14 iulie mii de persoane veniseră să asiste la focul de artificii și să mănânce o înghețată într-unul din multele restaurante de pe bulevard sau pur și simplu veniseră să se distreze pe plajă. Focul de artificii tocmai se terminase când primii martori ai dramei au observat camionul. 

ACTUALIZARE. Ministerul de Interne cere populației să nu blocheze rețelele de comunicație și să nu sune la numerele de urgență decât în cazuri de absolută necesitate. 

ACTUALIZARE. Contrar zvonurilor, nu e nicio luare de ostatici, nici la hotelul Negresco, nici la Buffalo.

ACTUALIZARE. Președintele François Hollande s-a întors de la Avignon și s-a deplasat direct la celula de criză instituită la Paris.

ACTUALIZARE. Parchetul din Nisa vorbește de 60 de morți. Aproape toți și-ar fi pierdut viața în momentul în care camionul a intrat în mulțime. „Erau mii de persoane pe Promenadă. Copii. E un carnaj”, au povestit martori oculari citați de presa franceză.

ACTUALIZARE. Taximetrele evacuează gratis oamenii aflați la locul incidentului.

ACTUALIZARE. Potrivit unei surse din poliție, ar fi în curs și o luare de ostatici într-un hotel.

ACTUALIZARE. Subprefectul provinciei Alpes-Maritimes confirmă la BMF TV că sunt 30 de morți și 100 de răniți și că este vorba de un atentat de mare amploare.

Un jurnalist de la Figaro afirmase că ar fi 40 de morți, un suspect ar fi fost ucis, iar alți suspecți, care au deschis focul, ar fi reușit să fugă. 

ACTUALIZARE. Sunt cel puțin 30 de morți, anunță BFM TV. Ocupanții camionului ar fi deschis focul asupra mulțimii înainte ca șoferul să fie împușcat de forțele de ordine. Un presupus complice ar fi reușit să fugă, scrie Le Parisien.

ACTUALIZARE. Incidentul s-ar fi soldat cu mai mulți morți, iar șoferul camionului ar fi fost împușcat de poliție. Locuitorilor li s-a cerut să rămână în case.

Camionul care a intrat în mulțimea adunată pe promenada des Anglais era de culoare albă.

Primarul din Nisa a menționat „zeci de morți”, dar încă nu a fost comunicat un bilanț oficial. 

La fața locului a fost desfășurat un amplu dispozitiv de securitate. 


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit presei locale, un camion ar fi intrat în mulţimea care aştepta focul de artificii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din imaginile postate de reţelele sociale se pot vedea zeci de oameni care fug speriaţi prin centrul oraşului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Martorii vorbesc şi despre mai mulţi răniţi în urma incidentului care i-a speriat serios pe cei care participau la sărbătorirea Zilei Naţionale.

Prefectura din Nisa spune că e posibil să fi fost vorba despre un atentat teorist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri