Avion pilotat de un jurnalist, prăbușit în Franța: Trei oameni au murit. La bord se afla și fiica unui fost președinte al Senatului

Data publicării:
avion prabusit in franta
Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion monomotor s-a prăbuşit marţi în vestul Franţei, lângă Nantes. FOTO: Profimedia Images

Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion monomotor s-a prăbuşit marţi în vestul Franţei, lângă Nantes, a anunţat Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa, BEA, transmite miercuri DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit relatărilor din presă, avionul a dispărut de pe radar marţi după-amiază, la puţin timp după decolare, şi s-a prăbuşit în apropiere de râul Loara, lângă coastele Oceanului Atlantic.

Doar una dintre victime a putut fi recuperată iniţial din epavă.

Avionul era pilotat de cunoscutul jurnalist de televiziune francez Gerard Leclerc, după cum au relatat mai multe instituţii media franceze, fapt confirmat de ultimul angajator al acestuia, CNews. Leclerc era un pilot experimentat.

Fostul preşedinte al Franţei François Hollande l-a elogiat pe Leclerc decriindu-l drept un mare jurnalist politic.

Cotidianul francez Le Parisien a relatat că fiica fostului preşedinte al Senatului francez Rene Monory se afla de asemenea la bordul avionului.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...