Biden l-a numit din nou pe Putin „criminal de război” în timpul vizitei în Polonia

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden a mâncat pizza și și-a făcut selfie cu militarii americani din Polonia
Joe Biden a mâncat pizza și și-a făcut selfie cu militarii americani din Polonia. Foto: Profimedia

Vineri, în cursul unei vizite în Polonia, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a numit din nou „criminal de război” pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Biden a ajuns în Polonia pentru a observa la faţa locului reacţia umanitară faţă de refugiaţii ucraineni şi pentru a se adresa direct militarilor americani desfăşuraţi în această ţară, în cadrul reacţiei NATO faţă de invazia rusă în Ucraina.

Democraţiile sunt „unite în opoziţia şi efortul de a pune capăt devastărilor care au loc la comanda unui om despre care sincer cred că este un criminal de război”, a spus preşedintele american la Rzeszow. „Cred că asta va corespunde şi definiţiei legale”, a adăugat Biden, citat de Agerpres.

Biden s-a întâlnit cu omologul său polonez, Andrzej Duda, în oraşul din estul Poloniei, centru logistic pentru eforturile umanitare în sprijinul celor care fug de războiul din Ucraina.

„Copilaşii ăştia. Copii mici. Te uiţi la mame - nu trebuie să le înţelegi limba, vezi în ochii lor durere, literalmente durere, când îşi privesc copiii”, a spus Biden.

Ceva mai devreme, el li se adresase direct soldaţilor americani pe aeroportul din localitate, mulţumindu-le pentru ceea ce fac „în centrul unei bătălii între democraţi şi autocraţi”, şi a mâncat pizza împreună cu ei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri