Biserica Ortodoxă din Grecia se implică în campania de vaccinare împotriva COVID-19 și îi îndeamnă pe cetățeni să se vaccineze

Data actualizării: Data publicării:
Mai mulți înalți prelați ai bisericii ortodoxe din grecia
Sprijinul Bisericii ar trebui să fie un instrument valoros în campania de vaccinare anti-COVID-19, în condiţiile în care în rândul scepticilor în ceea ce priveşte imunizarea în Grecia se numără multe persoane religioase. Sursă foto: Profimedia Images

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia a redactat o circulară cu 12 întrebări şi răspunsuri pe tema vaccinării împotriva COVID-19. Documentul va fi citit credincioşilor în bisericile din toată ţara, relatează dpa.

Scrisoarea de patru pagini, publicată de ziarul grec Kathimerini marţi seara, nu conţine doar răspunsuri la întrebări medicale precum efectul vaccinării împotriva variantei Delta a coronavirusului, ci abordează, de asemenea, teoriile conspiraţiei privind pandemia de coronavirus, transmite Agerpres.

„Vaccinurile împotriva coronavirusului nu conţin microcipuri. Acestea sunt teorii nerealiste bazate pe campanii de dezinformare, care circulă pe internet", scrie ziarul, citând documentul Bisericii Ortodoxe din Grecia.

Scrisoarea clarifică, de asemenea, o teorie a conspiraţiei populară în Grecia potrivit căreia vaccinurile conţin celule de la embrioni. „Nu vaccin nu conține așa ceva”, mai informează Sinodul Bisericii Ortodoxe elene.

Recent, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut brusc în Grecia, în timp ce cererea de vaccinare este în scădere. Grecia, o ţară cu aproximativ 11 milioane de locuitori, a raportat marţi 3.565 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în 24 de ore. 

Citește și: Grecia se pregăteşte de vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta de cel puţin 12 ani. Anunțul făcut de premierul elen

Guvernul elen încearcă să încurajeze vaccinările prin diferite măsuri, de exemplu prin acordarea unui card în valoare de 150 euro pentru tinerii care se vaccinează, dar şi prin măsuri de constrângere.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este în prezent obligatorie pentru angajaţii din domeniul medical, iar cei care refuză nu mai pot lucra şi nu mai sunt plătiţi.

Sprijinul Bisericii ar trebui să fie un instrument valoros în campania de vaccinare anti-COVID-19, în condiţiile în care în rândul scepticilor în ceea ce priveşte imunizarea în Grecia se numără multe persoane religioase.

Circa 95% dintre locuitorii Greciei sunt ortodocşi, conform cifrelor oficiale, iar Ortodoxia are statutul de religie dominantă în Constituţie.

Citește și: Turiștii își fac bagajele și pleacă de pe insula grecească Mykonos, nemulțumiți de noile restricții: „Mi-am cheltuit banii degeaba!”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...