Coreea de Nord susține că raportul ONU care detaliază situația catastrofală a drepturilor omului din țară este o „calomnie malițioasă”

Data publicării:
Kim Jong-un vorbește de la prezidiul Partidului Muncitorilor Coreeni
Kim Jong-un, dictatorul nord-coreean. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a calificat drept „calomnie malițioasă” un raport al ONU care exprimă îngrijorarea față de situația catastrofală a drepturilor omului și a siguranței alimentare în această țară, relatează Reuters.

În cel mai recent raport al său, Tomas Ojea Quintana, raportorul special al ONU pentru drepturile omului din Coreea de Nord, arată că riscul de foamete în această țară a crescut semnificativ din cauza pandemiei de coronavirus și a izolării tot mai profunde.

Ojea Quintana spune că sancțiunile internaționale impuse Coreei de Nord din cauza programului său nuclear ar trebui să fie relaxate pentru ca ajutoare umanitare să poată fi date țării. El a criticat, de asemenea, abuzurile și atrocitățile comise de regimul Kim împotriva prizonierilor politici, dar și pedepsele extrem de dure pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid.

„Acest «raportor special» nu s-a mulțumit doar să distorsioneze realitatea noastră dar a și arătat cu degetul la traiul poporului nostru, criticând măsurile anti-epidemice luate de statul nostru pentru nevoile noastre specifice”, a spus un oficial nord-coreean.

Regimul Kim l-a acuzat pe Ojea Quintana că „face parte dintr-un complot susținut de SUA pentru a interfera cu politica internă a altor țări”.

„Statul nostru își asumă responsabilitatea totală pentru siguranța vieții și traiului poporului nostru și nu am cerut nimănui să se îngrijoreze de condițiile de trai ale poporului nostru”, a mai transmis Phenianul.

Anterior, dictatorul nord-coreean a spus că situația alimentară din țară este „tensionată” din cauza dezastrelor naturale și a recunoscut că cetățenii au făcut sacrificii în itmpul pandemiei.

Totuși, până acum, Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de infectare cu coronavirus, dar a impus măsuri dure și pedepse atroce pentru încălcarea lorcei prinși că încalcă regulile, precum întâlnirea în grupuri mai mari de trei în afara locuinței, vor fi trimiși în „centre de muncă disciplinară”, în fapt lagăre de muncă forțată.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuitorii unei comune din România, impozit de 10.000 de lei pe locuinţe. Sunt de 30 de ori mai mari ca în...
Digi FM
Camelia Voinea, prima reacție după ce soțul ei a anunțat divorțul pe Facebook: „E o exagerare cauzată de...
Pro FM
Face 48 de ani în vară, dar pare de 20. Fosta lui Lewis Hamilton și Grigor Dimitrov e perfectă în costum de...
Film Now
Noi detalii despre relația pe care Kevin Costner o are cu o femeie mai tânără decât el cu 25 de ani: „A...
Adevarul
O clădire‑simbol a Bucureștiului, monument istoric, scoasă la vânzare. Un milionar român, printre cei...
Newsweek
Instanța impune o nouă formulă de calcul a pensiei: Majorează punctajele cu 50% și schimbă stagiul de cotizare
Digi FM
Turism litoral, 180 de zgârie-nori și copii ale unor orașe precum Dubai și Doha, planurile ginerelui lui...
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Jason Momoa, în centrul atenției alături de iubita lui, mai tânără cu 13 ani. A sărutat-o și i-a oferit...
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat