Criza Brexit: Premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, și-a anunțat demisia

Data actualizării: Data publicării:
arlene foster la birou
Arlene Foster. FOTO: Profimedia Images

Premierul unionist al Irlandei de Nord, Arlene Foster, și-a anunțat miercuri demisia în urma tensiunilor apărute în partidul său cu privire la consecințele Brexitului asupra provinciei britanice, potrivit AFP și Reuters.

„În urmă cu puţin timp, l-am sunat pe preşedintele partidului pentru a-l informa că intenţionez să demisionez din funcţia de lider al Partidului Democrat Unionist pe 28 mai şi din cea de premier al Irlandei de Nord la sfârşitul lunii iunie", a declarat Arlene Foster.

„Este important să le ofer delegaţilor de partid spaţiu în următoarele săptămâni pentru a face aranjamentele necesare alegerii unui nou lider. Când va fi ales, voi colabora cu noul lider asupra tranziţiei", a precizat Arlene Foster, potrivit Mediafax.

„Odată ce va fi ales, voi lucra cu noul lider la aranjamentele pentru tranziţie”, a spus aceasta.

Plecarea lui Arlene Foster intervine într-o perioadă dificilă pentru Irlanda de Nord, unde Brexitul a scos din nou la suprafaţă tensiunile comunitare aflate la originea 'Tulburărilor', cele trei decenii de violenţe între catolicii partizani ai reunificării cu Irlanda şi protestanţii favorabili coroanei britanice, potrivit Agerpres.

„M-am străduit să conduc partidul şi Irlanda de Nord departe de diviziuni şi spre un drum mai bun. În Irlanda de Nord sunt oameni cu identitate britanică, alţii sunt irlandezi, alţii nord-irlandezi, alţii sunt o combinaţie între toate trei, iar alţii au identităţi noi sau care continuă să apară. Trebuie să învăţăm cu toţii să fim generoşi unii cu alţii, să convieţuim împreună şi să ne bucurăm împreună de această ţară minunată. Viitorul unionismului şi al Irlandei de Nord nu poate fi găsit în diviziuni, va fi găsit doar în convieţuirea în acest spaţiu pe care suntem cu toţii privilegiaţi să îl numim acasă", a subliniat Arlene Foster.

Arlene Foster, o avocată în vârstă de 50 de ani, adeptă convinsă a uniunii Irlandei de Nord cu coroana britanică, a redevenit prim-ministru în ianuarie 2020, după ce părăsise această funcţie în urma unui scandal legat de gestionarea subvenţiilor pentru energii regenerabile.

În timpul negocierilor pentru Brexit, rolul decisiv al DUP în parlamentul de la Londra, unde asigura o majoritate fragilă guvernului condus de Theresa May, i-a permis să influenţeze discuţiile cu Bruxelles-ul, partidul pronunţându-se pentru o separare clară şi netă de UE. Însă după victoria zdrobitoare a conservatorilor în alegerilor din 2019, care a pus capăt rolului DUP, lidera partidului nu a putut să împiedice instituirea de controale vamale între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.

Soluţia îi nemulţumeşte pe unionişti, care denunţă crearea unei frontiere în Marea Irlandei, şi a alimentat violenţe în Irlanda de Nord, fără precedent în ultimii ani.

Picătura care a alimentat fronda în DUP a fost decizia lui Arlene Foster de a se abţine de la vot în parlamentul local, în aprilie, în privinţa unei moţiuni care cerea interzicerea terapiilor de conversie a homosexualilor, o atitudine considerată prea timidă de ultraconservatorii din partidul său.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate