Sari la conținut

De ce l-a înlăturat Putin pe Serghei Ivanov

Alungarea lui Serghei Ivanov din cercul apropiaților lui Vladimir Putin pune serioase semne de întrebare referitoare la strategia liderului de la Kremlin pentru a-și conserva supremația, dar și pentru a-și alege moștenitorul.

ivanov putin vaino

Serghei Ivanov (stg), Vladimir Putin (centru) și Anton Vaino (dreapta) / kremlin.ru

Deocamdată, devine clar că sunt îndepărtați din preajma lui Putin și din funcții cheie cei care nu mai corespund viziunii președintelui rus. Însă, dificil de aflat pare să fie care sunt, de fapt, ţelurile lui Vladimir Putin.

Despre Serghei Ivanov, cel care a fost până săptămâna trecută șeful Administrației prezidențiale, s-a scris în presa occidentală de mai multe luni că ajunsese să-l îngrijoreze pe Putin în privința viselor sale de mărire, care mergeau până într-acolo încât să-i ia locul țarului.

Au fost colegi vreme de peste 40 de ani, la fostul KGB (au lucrat amândoi în Germania) și apoi FSB (Ivanov i-a fost adjunct), iar atunci când a început domnia lui Putin, Ivanov a fost ministru al apărării (2001-2007) și vicepremier între 2008-20011. În ultima vreme era șeful Administrației prezidențiale, exact postul din care Boris Elțân îl recrutase pe Putin pentru a-l desemna succesor.

După cum comentează cei de la The Economist, îndepărtarea lui Ivanov intervine într-un moment delicat. La mijlocul lui septembrie, în Rusia au loc alegeri parlamentare, în condițiile în care economia continuă să se deterioreze, tensiunile cu Ucraina au escaladat din cauza acuzațiilor legate de Crimeea, iar Rusia își întărește prezența în Orientul Mijlociu, lansând, săptămâna aceasta, bombe asupra Siriei folosind o bază iraniană

Un expert în problemele Kremlinului, Mark Galeotti, este citat de revista sus-amintită analizând mizele lui Putin. Ele se referă la poziția lui Putin în politica internă – eventuale alegeri anticipate prezidențiale, în cursul anului viitor, care i-ar înnoi mandatul lui Putin și, de pe baze noi, ar putea demara reforme economice. Galeotti mai spune că ar fi posibilă și o retragere a lui Putin în 2018, or, în acest caz, problema succesorului devine ardentă. Va reveni candidat Dmitri Medvedev sau Putin își caută un alt moștenitor?

 Cei de la Oxford Analityca tocmai asta cred, că motivul pentru care a fost îndepărtat Ivanov este ambiția fostului șef al Administrației prezidențiale de a deveni viitorul președinte al Rusiei, la alegerile din 2018.

La rândul lor, cei de la Stratfor sunt de părere că o altă necunoscută în ecuația desemnării moștenitorului lui Putin este cine va câștiga influența în interiorul FSB.

Stratfor consideră că o anumită facțiune din FSB s-a eliberat de controlul lui Putin, iar această grupare ar fi reprezentată de Serghei Ivanov, șeful Consiliului de Securitate, Nicolai Patrușev și liderul Rosneft, Igor Sechin. Grupul de analiști de la Stratfor este de părere că în ultima vreme, loialitatea unora dintre oamenii influenți ai FSB este incertă și că, în ultimele luni, au fost deosebit de activi. Aceștia ar fi la originea dispariției, în martie 2015, a lui Putin din viața publică, imediat după asasinarea celui mai titrat dintre opozanții lui Putin, Boris Nemțov, când au apărut zvonuri că Vladimir Putin ar fi fost îndepărtat de la putere.

Neîncrederea lui Putin în vechii parteneri, care au atins statutul de egalitate cu el însuși, este evidentă. În ultima vreme, mai mulți loialiști au fost îndepărtați, iar problema este, din perspectiva țarului cu birou în Piața Roșie, cine vor fi noile figuri.

De pildă, oameni recrutați dinafara FSB și fără trecut de KGB, cum este exemplul șefului Gărzii Naționale (garda militară personală creată la începutul acestui an). Victor Zolotov, aflat în fruntea gărzii, este un fost bodyguard, cu aceeași ocupație fiind și trei dintre guvernatorii pe care Putin îi cunoștea personal și pe care i-a numit în ultima vreme. După cum au remarcat cei de la The Economist, numitorul comun nu este profesia lor, ci faptul că erau persoane pe care Putin le-a cunoscut personal.

Așa l-a cunoscut și l-a promovat și pe cel care i-a luat locul veteranului Serghei Ivanov. Șef al Administrației prezidențiale la 44 de ani ajungi dacă ai bunicul prim-secretar al Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în Estonia. Anton Vaino, noua alegere a lui Putin, este diplomat de formație și și-a petrecut ani buni la ambasada Rusiei din Japonia, gestionând diferendul legat de Insulele Kurile.

Ajuns la departamentul protocolului prezidențial, Vaino s-a ocupat direct de agenda lui Putin, l-a însoțit în delegații și i-a ținut chiar și umbrela.

Cum anume se vor schimba lucrurile la Kremlin prin venirea lui Anton Vaino, nu sunt încă indicii, însă, după alegerile parlamentare, cu siguranță lucrurile se vor schimba.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale