După ce mai mulți turiști au folosit templul din Machu Picchu pe post de WC, autoritățile din Peru au luat o decizie neașteptată

Data publicării:
machu-picchu-peru

Autorităţile peruane au anunţat că vor instala în luna februarie 18 noi camere de securitate în străvechiul oraş incaş Machu Picchu, după distrugerile provocate recent de un grup de turişti în acest sit inclus în patrimoniul UNESCO, informează AFP, citată de Agerpres.

"Vom consolida securitatea în Machu Picchu prin instalarea unor camere video bazate pe o tehnologie modernă", a declarat marţi directorul sitului arheologic, Jose Bastante. 18 camere video vor fi instalate, alături de cele şase care au fost deja montate, în trei puncte strategice din vechea citadelă incaşă, dar şi în zonele de acces spre aceasta. "Ele ne vor permite să controlăm mai bine vizitatorii şi să evităm orice infracţiune sau încălcare a regulamentului, dar şi toate tipurile de riscuri", a explicat acelaşi oficial.

Decizia a fost luată în urma unui incident petrecut pe 12 ianuarie, când şase turişti, inclusiv o franţuzoaică, au fost arestaţi şi acuzaţi că şi-au făcut nevoile în ruinele vechiului templu şi au provocat apoi prăbuşirea unei pietre în Templul Soarelui. Potrivit autorităţilor, turiştii au pătruns ilegal în sit, fără să achite taxa de intrare, şi s-au ascuns apoi printre ruine pentru a putea să petreacă noaptea în interiorul complexului incaş, fapt interzis prin lege.

Cinci dintre ei au fost expulzaţi în Bolivia săptămâna trecută şi au primit interdicţia de a intra în Peru timp de 15 ani. Al şaselea turist, un argentinian numit Nahuel Gomez, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 1.860 de dolari pentru distrugerea unui artefact ce face parte din patrimoniul cultural peruan. El a recunoscut că a deplasat o piatră din zidul Templului Soarelui, care a căzut şi a avariat podeaua edificiului.

Oraşul Machu Picchu, al cărui nume înseamnă "Vechiul Munte" în limba quechua, a fost ridicat în timpul domniei împăratului Pachacutec (1438-1471). Descoperit de exploratorul american Hiram Bingham în 1911 şi înscris în Patrimoniul mondial UNESCO în 1983, oraşul se află la aproximativ 100 de kilometri distanţă de Cuzco, fosta capitală a imperiului incaş, aflată pe teritoriul actual al statului Peru.

Sit emblematic al imperiului incaş, care a dominat vestul Americii Latine timp de secole înainte de cucerirea spaniolă din secolul al XVI-lea, Machu Picchu a fost construit pe un pinten montan la altitudinea de 2.400 de metri.

Aproximativ 5.000 de turişti vizitează Machu Picchu în fiecare zi. Biletul de intrare variază între 35 şi 65 de dolari, în funcţie de ţara de provenienţă. Pentru cetăţenii peruani, taxa de acces este de 28 de dolari. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...