Fostul ministru chinez de Externe a fost schimbat din cauza unei amante cu care are un copil în SUA

Data publicării:
Fostul ministru de Externe al Chinei, Qin Gang
Fostul ministru de Externe al Chinei, Qin Gang, care a fost demis din funcție în iulie, a avut o aventură extraconjugală în timp ce era ambasador în Statele Unite. FOTO: Profimedia Images

Fostul ministru de Externe al Chinei, Qin Gang, care a fost demis din funcție în iulie, a avut o aventură extraconjugală în timp ce era ambasador în Statele Unite, a informat marți Wall Street Journal, potrivit Reuters.

Potrivit unui raport, a fost deschisă și o anchetă în acest caz. Oficialii încearcă să afle dacă comportamentul lui Qin a compromis securitatea națională a Chinei.

Înalți oficiali chinezi au fost informați că, în urma unei investigații interne a Partidului Comunist, s-a descoperit că Qin a avut o aventură pe tot parcursul mandatului său de ambasador al Chinei în Statele Unite. Două surse au declarat că, în urma aventurii, s-a născut și un copil, tot în SUA. 

În timpul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a fost întrebat despre articol și a spus: „Cu privire la numirea și demiterea ministrului chinez de Externe, partea chineză a lansat informații înainte și nu sunt la curent cu celelalte informații pe care le-ați menționat”.

El a fost principalul trimis al Chinei la Washington din iulie 2021 până în ianuarie anul acesta.

Oficialul a fost înlocuit de Wang Yi, predecesorul său Ministrul chinez de Externe, Qin Gang, care nu a mai fost văzut în spațiul public de o lună, a fost destituit din funcţie.

Președintele Xi Jinping a semnat decretul, fără a motiva această decizie.

Potrivit CCTV, preluată de dpa, Qin Gang a fost destituit în urma unui vot din cadrul Comitetului permanent al Congresului Naţional al Poporului.

Fostul ministru nu a mai fost văzut în public de pe 25 iunie, atunci când l-a primit la Beijing pe viceministrul de Externe rus, Andrei Rudenko. Cu acea ocazie, Ministerul de Externe chinez a publicat o fotografie de la întâlnire.

Qin nu a mai participat la nicio reuniune la care era așteptat.

China a anulat o întâlnire a ministrului Qin Gang cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, la Beijing, prevăzută pentru 10 iulie, cu numai câteva zile înainte de reuniune, și nu a oferit niciun motiv al acestei decizii.

În iulie, motivul oficial invocat pentru absența sa ar fi fost o problemă de sănătate, însă pe rețelele sociale au circulat zvonuri despre o aventură cu o prezentatoare de televiziune, care, de asemenea, „a dispărut” brusc.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri