Fostul şef al agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, a fost numit senator al regiunii Zaporojie

Data actualizării: Data publicării:
dmitri rogozin
Fostul șef al programului spațial rusesc, Dmitri Rogozin. Foto: Profimedia Images

Fostul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos şi figură naţionalistă, Dmitri Rogozin, a fost numit senator al regiunii Zaporijie, a anunţat guvernatorul acestei regiuni din sudul Ucrainei ocupate de Rusia, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Rusia a organizat la începutul lui septembrie alegeri locale şi regionale în cele patru regiuni din Ucraina anexate în septembrie 2022, alegeri denunţate ca 'ilegale' de către Kiev şi occidentali.

'Prin decretul meu, Dmitri Olegovici Rogozin este autorizat să devină senator al Federaţiei Ruse, reprezentant al organului executiv al puterii de stat a regiunii Zaporojie', a indicat guvernatorul Evgheni Baliţki într-un comunicat, în care salută 'experienţa şi competenţa colosale' ale lui Rogozin.

'Îi sunt recunoscător guvernatorului ales al regiunii Zaporojie pentru încrederea pe care mi-a acordat-o permiţându-mi să reprezint această regiune eliberată, ce aparţine vechii Rusii, în camera superioară a Parlamentului nostru federal', a declarat la rândul său proaspătul senator, citat de TASS.

Potrivit agenţiei publice ruse, prioritatea lui Rogozin va fi 'continuarea eliberării regiunii'.

Demis de la conducerea Roscosmos în iulie 2022, Rogozin conducea de atunci un grup de consilieri militari care acorda asistenţă forţelor separatiste proruse din Ucraina. În decembrie 2022, a fost rănit într-o lovitură ucraineană asupra oraşului Doneţk.

Rogozin este şi un critic al Occidentului, cunoscut pentru diatribele sale împotriva inamicilor Rusiei.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri