Junta din Niger anunță că și-a făcut guvern. Între timp, statele din regiune se pregătesc să intervină militar

Data publicării:
Motocicliști merg pe lângă clădirea Adunării Naționale din Niger
Clădirea Adunării Naționale din Niger. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Junta din Niger care controlează țara de două săptămâni a anunțat că a format un guvern, conform unui decret emis de generalul Abdourahmane Tchiani, dictatorul militar autoproclamat al țării. Decretul a fost citit la televiziunea națională în noaptea de miercuri spre joi, conform AFP, citată de Agerpres.

Guvernul, format din 21 de membri, anunţat chiar înainte de un summit crucial de joi al vecinilor din Africa de Vest ai Nigerului, la Abuja, este condus de prim-ministrul Ali Mahaman Lamine Zeine. El a fost numit în această funcție de guvernul militar ilegal în ziua de luni.

În guvern sunt 20 de miniştri. Cei ai apărării şi internelor sunt generali ai Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP) care a preluat puterea, respectiv generalul Salifou Mody şi generalul Mohamed Toumba.

Acest guvern reprezintă baza regimului militar de când acesta l-a răsturnat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum pe 26 iulie şi apare ca un semn de sfidare faţă de liderii Comunităţii Economice a Statelor Africii de Vest (ECOWAS), care se întâlnesc, joi, la Abuja pentru a evalua situaţia din Niger și pentru a pregăti răspunsul militar al organizației. 

„Decizii importante” sunt aşteptate la acest summit, conform organizaţiei regionale, care a reafirmat că favorizează mijloacele diplomatice pentru restabilirea ordinii constituţionale în Niger, menţinând în acelaşi timp ameninţarea cu folosirea forţei pentru restabilirea preşedintelui Bazoum în funcţie.

ECOWAS este considerată de noii lideri de la Niamey ca o organizaţie „în solda” Franţei, fostă putere colonială, ţinta lor principală de când au preluat puterea.

Miercuri, aceştia au acuzat Franța că a încălcat, în cursul dimineţii, spaţiul aerian al Nigerului, închis de duminică, cu un avion al armatei franceze din Ciad şi că a „eliberat terorişti”. Acuzaţiile au fost imediat respinse de Franţa.

Citiți și: Cu un pas mai aproape de un nou război mondial: Cum ar putea puciul din Niger, susținut de Rusia, să atragă SUA și Europa în conflict

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri