Kadîrov amenință Polonia cu invazia: „La urma urmei, după Ucraina, Polonia este pe hartă”

Data actualizării: Data publicării:
Ramzan Kadîrov
Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei. FOTO: Profimedia Images

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat important al președintelui Vladimir Putin, susține că vrea să invadeze Polonia după ce Rusia va învinge Ucraina, relatează International Business Times.

Kadîrov scrie într-o postare pe Telegram că Rusia a trebui „denazifice și să demilitarizeze” Polonia. Liderul cecen susține că el „personal” are intenția de a invada această țară, iar mai apoi „întreaga Europă”.

„Ca parte a sprijinului acordat Ucrainei, Varșovia a reușit să își epuizeze propriile resurse militare, iar acum este confuză: ce se întâmplă dacă, după finalizarea cu succes a operațiunii militare speciale, Rusia începe să denazifice și să demilitarizeze următoarea țară? La urma urmei, după Ucraina, Polonia este pe hartă!”, a scris Kadîrov.

„Sincer, eu personal am o astfel de intenție și am declarat în repetate rânduri că lupta împotriva satanismului ar trebui să continue în întreaga Europă și, în primul rând, pe teritoriul Poloniei”, a adăugat el.

Înainte de publicarea mesajului pe Telegram, Kadîrov a acordat un interviu ministrului politicii naționale, relațiilor externe, presei și informațiilor din republica nord-caucaziană, Ahmed Dudaev, în care a susținut că războiul din Ucraina se va încheia anul acesta, iar mai apoi țările europene vor fi nevoite să coopereze cu Rusia.

„Operațiunea (militară) specială se va încheia înainte de sfârșitul acestui an. Țările europene vor recunoaște că au greșit, Occidentul va cădea în genunchi și, ca de obicei, țările europene vor trebui să coopereze cu Federația Rusă în toate domeniile. Nu ar trebui să existe și nu va exista niciodată o alternativă la acest lucru”, a declarat el, citat de agenția de presă de stat rusă TASS.

Acesta spune că în Polonia e nevoie de un referendum, pentru care Rusia ar putea oferi „asistență organizațională”. „După părerea mea, această regiune a Poloniei a câștigat un statut special de independență și există o mare nevoie de un referendum, în timpul căruia Rusia poate oferi asistență organizațională”, a mai spus el, înainte de a adăuga: „Întreabă, Polonia, întreabă-ți stăpânii”.

Nu este prima dată când liderul cecen sugerează că Polonia ar trebui să fie următoarea pe lista Moscovei. În luna mai a anului trecut, Kadîrov a spus că poate invada Polonia „în șase secunde”, dacă se dă comanda.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri