Kuleba, despre salutul dintre premierul ungar și Putin: Sper că Orban s-a spălat măcar pe mâini după

Data publicării:
Dmitro Kuleba
Dmitro Kuleba, ministrul de externe al guvernului Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a comentat vineri întâlnirea dintre premierul ungar, Viktor Orban, și președintele rus, Vladimir Putin, care a avut loc cu prilejul forumului „Belt and Road” de la Beijing. Într-un interviu pentru France 24, preluat de publicația Pravda, Kuleba a spus că speră că Orban și-a spălat și dezinfectat mâinile după ce a dat mâna cu Putin.

Putin și Orban s-au întâlnit în China pe 17 octombrie. A fost prima întâlnire dintre Putin și un lider al unui stat membru al UE, după mai bine de un an, și prima întâlnire cu un lider al unui stat NATO de la începutul războiului pe scară largă.

„Sper că Orban și-a spălat și dezinfectat măcar mâinile după ce a dat mâna cu Putin”, a declarat Dmitro Kuleba.

Discuțiile dintre Putin și Orban i-au determinat pe ambasadorii NATO la Budapesta să organizeze o întâlnire, pe fondul îngrijorărilor legate de apropierea dintre Ungaria și Rusia.

„Suntem cu toţii îngrijoraţi că premierul ungar se întâlneşte cu preşedintele Putin, în timp ce Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei”, a declarat ambasadorul american în Ungaria, David Pressman, intervievat de Radio Free Europe.

„Este îngrijorător faptul că Ungaria a ales să coopereze” cu Kremlinul în acest mod, a apreciat el, denunţând de asemenea utilizarea de către Viktor Orban a sintagmei „operaţiune militară” referitor la războiul Rusiei în Ucraina, aşa cum îşi numeşte Kremlinul invazia în ţara vecină.

Dacă va fi necesar, „vom împărtăşi aliaţilor noştri preocupările noastre în materie de securitate”, a adăugat Pressman.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri