Lansatoare de grenade, sisteme antitanc și vehicule blindate. Rușii au expus la Moscova arme occidentale capturate în Ucraina

Data publicării:
tanc in razboiul cu ucraina
Foto cu caracter ilustrativ : Shutterstock

Armata rusă a expus în apropiere de Moscova echipamente militare occidentale pe care trupele sale le-au capturat pe frontul din Ucraina, pentru a-şi lăuda propriile armamente şi a decredibiliza contraofensiva ucraineană aflată în desfăşurare, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres. Expoziţia este organizată în Parcul Patriot, unde sunt de asemenea prezentate o serie de arme ruseşti în cadrul târgului militar Armata 2023.

„A fost abandonat pe câmpul de luptă, pentru că s-a stricat”, spune un comandant rus, cu casca militară pe cap, lângă un impunător transportor blindat MaxxPro, unul din numeroasele vehicule furnizate Ucrainei de către SUA. Acelaşi comandant prezintă alături şi un vehicul de luptă britanic Husky, cu parbrizul ciuruit de gloanţe.

Mai încolo, un alt ofiţer rus dă un interviu în faţa unui tanc uşor francez AMX-10 RC. Printre alte echipamente din seria de „trofee” de război capturate de armata rusă în Ucraina se mai regăsesc un blindat australian Bushmaster, un blindat american pentru transportul trupelor M-113, încă unul britanic de tipul Bushmaster, de asemenea un vehicul blindat de patrulare britanic Mastifff sau un vehicul suedez de luptă al infanteriei CV90-40. Expoziţia prezintă şi diferite echipamente militare de producţie ucraineană.

Lui Medvedev i-a fost prezentată tehnică militară occidentală capturată de ruși

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a vizitat miercuri expoziţia. „Asta e ceramică ? Aha! O tehnologie avansată, merită să o vedem”, spune el în timp ce priveşte îndeaproape un blindat oferit Ucrainei de Australia. 

Medvedev a examinat mai multe lansatoare de grenade portabile, sisteme antitanc şi arme de calibru mic de fabricaţie occidentală. Aici i-a fost arătat, de asemenea, un suport al unui obuzier M777 de fabricaţie americană, vehicule blindate Hammer şi diverse echipamente de comunicaţii occidentale.

La o expoziţie deschisă cu vehicule blindate capturate, Medvedev a aruncat o privire pe tancurile ucrainene T-64BV şi T-72AG, vehiculul de luptă de infanterie suedez CV90-40, precum şi la maşina blindată Triton şi vehiculul blindat american M113, modernizat în Ţările de Jos. La aceeaşi expoziţie, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a examinat maşina blindată australiană Bushmaster arsă, tancul francez pe roţi AMX-10RCR, precum şi vehiculele de luptă britanice Husky, Mastiff şi AT105 Saxon, scrie defenseromania.ro.

Rușii se laudă cu „trofeele” de război capturate în Ucraina

Armele capturate pe frontul din Ucraina au devenit o atracţie a târgului Armata 2023, care se desfăşoară până pe 20 august în prezenţa unor delegaţii militare din ţări „prietene” ale Rusiei, în special din Africa şi Asia, târg al cărui scop este promovarea exportului de armament rusesc.

Târgul se prezintă astfel ca o operaţiune de comunicare a industriei militare ruse şi a armatei ruse. Aceasta din urmă a ocupat rapid în primele zile ale invaziei declanşate pe 24 februarie 2022 teritorii ucrainene întinse. După degringolada care a urmat apoi pe front pentru trupele ruse, începând cu retragerea din regiunea Kievului, apoi cu pierderea celei mai mari părţi a provinciei nord-estice Harkov după o contraofensivă ucraineană fulger şi retragerea de asemenea de pe malul drept al Niprului în provincia sudică Herson, armata rusă vrea acum să arate că s-a pus pe picioare şi că poate apăra în faţa contraofensivei ucrainene teritoriile pe care le ocupă în estul şi sudul Ucrainei

Kremlinul susţine astfel de mai multe săptămâni că această contraofensivă, lansată la începutul lunii iunie, a eşuat, în pofida sprijinului militar consistent oferit Kievului de Occident. „Resursele militare ale Ucrainei sunt aproape epuizate”, a estimat marţi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.

Prin această operaţiune contraofensivă desfăşurată pe mai multe axe în provinciile Doneţk şi Zaporojie trupele ucrainene urmăresc străpungerea frontului şi atingerea Mării Azov pentru a separa trupele ruse şi a le tăia coridorul terestru spre Crimeea. Armata ucraineană a recuperat o serie de sate şi ceva teritoriu în jurul oraşului în ruine Bahmut, cu preţul unor pierderi semnificative în efective şi echipamente, dar nu a reuşit până în prezent vreo înaintare majoră în faţa trupelor ruse care şi-au construit linii defensive puternice protejate de reţele de tranşee şi de câmpuri minate.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri