Lavrov respinge îndemnurile Occidentului la negocieri între Rusia și Ucraina: "Este un fel de logică schizofrenică"

Data publicării:
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține o conferință de presă la New York pe 25 aprilie 2023.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a arătat iritat, marți, de ceea ce a numit o "teorie ridicolă" conform căreia statele occidentale vor cere Ucrainei să poarte negocieri de pace cu Rusia după contraofensivă, afirmând că această logică este "schizofrenică", informează Agerpres.

"Acum a apărut această teorie ridicolă: haideţi ca noi să asigurăm acum Ucrainei o contraofensivă de succes, apoi să-i cerem Ucrainei, (preşedintelui Volodimir n.r.) Zelenski să înceapă negocierile. Dar aceasta este un fel de logică schizofrenică. Noi dorim ca de pe teritoriul Ucrainei să nu existe ameninţări la adresa securităţii noastre, iar aceste ameninţări s-au acumulat acolo de mulţi, mulţi ani, mai ales după lovitura de stat din februarie 2014", a spus Lavrov, referindu-se protestele împotriva influenței rusești din Ucraina care au dus la demiterea și fuga președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.

Lavrov a adăugat că speculațiile din țările occidentale privind contraofensiva Ucrainei ar confirma implicarea lor în conflict.

Potrivit The New York Times, care a citat documente secrete ale Pentagonului scurse online, comandamentul militar ucrainean se pregăteşte să lanseze contraofensiva în luna mai. Potrivit publicaţiei, pentru aceasta, până la sfârşitul lunii aprilie, Ucraina trebuie să pregătească 12 brigăzi de luptă a câte 4 mii de oameni fiecare.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”