Liz Truss i-a transmis premierului israelian că ia în considerare mutarea ambasadei britanice la Ierusalim

Data publicării:
Prime Minister Liz Truss holds a bilateral with Israeli Prime Minister Yair Lapid at the UN building in New York
Liz Truss s-a întâlnit cu Yair Lapid la Adunarea Generală ONU. Foto: Profimedia

Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la Tel Aviv în contestatul oraş sfânt Ierusalim.

Premierul britanic a ridicat problema posibilei mutări într-o întâlnire cu prim-ministrul israelian Yair Lapid, miercuri, la summitul Naţiunilor Unite de la New York, în urma măsurii luate de fostul preşedinte american Donald Trump.

Marea Britanie îşi menţine de mult timp ambasada la Tel Aviv, în ciuda faptului că Israelul desemnează Ierusalimul drept capitala sa.

Fostul președinte american Donald Trump a stârnit controverse prin mutarea ambasadei SUA la Ierusalim în 2017.

O purtătoare de cuvânt de la Downing Street a spus că Truss l-a informat pe Lapid despre „revizuirea de către ea a locaţiei actuale a Ambasadei Marii Britanii în Israel”, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Când era ministru de externe, ea s-a angajat în acest sens în timpul cursei pentru şefia conservatorilor într-o scrisoare către Prietenii Conservatori ai Israelului.

Truss a spus că înţelege „importanţa şi sensibilitatea” asupra acestei locaţii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri