Actriţa Allison Mack, condamnată pentru că transforma femei în sclave sexuale pentru secta NXIVM, a fost eliberată din închisoare

Data publicării:
Actrita Allison Mack
Actrița Allison Mack este acuzată că racola femei pentru o sectă sexuală | Foto: Guliver/Getty Images

Actriţa de televiziune Allison Mack, care a pledat vinovată pentru rolul său într-un caz de trafic sexual legat de secta NXIVM, a fost eliberată dintr-o închisoare din California, potrivit unui site guvernamental, scrie apnews.com.

Mack, cunoscută mai ales pentru rolul din serialul "Smallville", a fost condamnată la trei ani în spatele gratiilor în 2021, după ce a pledat vinovată, cu doi ani mai devreme, la acuzaţia că a manipulat femei pentru a deveni sclave sexuale pentru liderul sectei NXIVM, Keith Raniere.

Înregistrările online păstrate de Biroul Federal al Închisorilor au precizat că Mack, în vârstă de 40 de ani, a fost eliberată luni dintr-o închisoare federală din Dublin, California, în apropiere de San Francisco. Eliberarea ei a fost anunţată pentru prima dată de Albany Times-Union, scrie News.ro

Mack a evitat o pedeapsă mai mare cu închisoarea cooperând cu autorităţile federale în cazul lui Raniere, care a fost condamnat în cele din urmă la 120 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de acuzaţii de trafic sexual.

Mack i-a ajutat pe procurori să adune dovezi care să arate cum Raniere a creat o societate secretă care includea femei spălate pe creier, care erau marcate cu iniţialele sale şi forţate să întreţină relaţii sexuale cu el.

Pe lângă Mack, printre membrii grupului se numărau o moştenitoare a averii de băuturi alcoolice Seagram's, Clare Bronfman, şi o fiică a vedetei de televiziune Catherine Oxenberg, cunoscută din "Dinastia".

Mack avea să-l renege mai târziu pe Raniere şi să-şi exprime "remuşcările şi vinovăţia", înainte de pronunţarea sentinţei la tribunalul federal din Brooklyn, New York.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Thalia, trup de zeiță într-o rochie super mulată, cu un decolteu amplu, realizată de o româncă. Cât costă...
Film Now
Brendan Fraser şi Rachel Weisz revin cu "Mumia 4". A fost anunțată dată când filmul intră în cinematografe
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Grindeanu anunță bani în plus la pensie și eliminarea CASS. „Austeritatea s-a încheiat”.
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Gestul făcut de soția lui James Van Der Beek la scurt timp după moartea lui. Prietenii lor se tem că e...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online