Afganistan | Cel puţin 11 copii adunaţi în jurul militarilor români, ucişi

Data publicării:
afgan

Cel puţin 11 copii - adunaţi în jurul unui convoi NATO - au fost ucişi luni, în apropiere de aeroportul din Kandahar (sud), în atentatul sinucigaş soldat cu rănirea a opt militari români, au declarat surse oficiale pentru AFP.

afgan
FOTO: TWITTER

Alte 16 persoane au fost rănite, a precizat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Said Aziz Ahmad Azizi.

Contingentul român din cadrul Operaţiunii ”Resolute Support” este însărcinat cu securitatea Aeroportului din Kandahar, a precizat el.

”Convoiul se afla în satul Abdullh, în apropiere de aeroport, când un kmikaze s-a detonat la vehicule în jurul cărora s-au adunat numeroşi copii”, a declarat el.

Însărcinatul cu presa la sediul Poliţiei din Kandahar Qasim Afghan a confirmat pentru AFP acest bilanţ, adăugând că atacul a avut loc luni, la ora locală 11.00 (9.30, ora României).

Acest atac nu a fost revendicat până luni după-amiaza.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri