Australia luptă cu incendiile şi canicula

Data publicării:
australia padure fum

În centrul şi nordul Australiei, pompierii fac eforturi disperate să ţină sub control incendiile de vegetaţie întreţinute de vânt şi temperaturile care nu coboară sub 40 de grade Celsius, după ce săptămâna trecută mercurul termometrelor a ajuns la 48 de grade Celsius. Pentru experţi, vremea extremă nu este deloc o surpriză.

„Clima Australiei s-a schimbat. Am observat o creştere semnificativă şi constantă a temperaturilor începând din 1950”, spune Neil Plummer, de la Biroul australian de Meteorologie.

2013 a fost de departe cel mai călduros şi secetos an din istorie pentru australieni, iar 2014 pare să-i calce pe urme.

Cel mai mult au de suferit fermele de oi şi vite, pentru că apa necesară pentru adăparea lor este tot mai puţină şi de aceea fermierii preferă să le trimită la abator.

Se tot vorbeşte de încălzirea globală, dar noi chiar îi simţim efectele. Chiar dacă, la nivel global, temperaturile nu au crescut cu mai mult de un grad Celsius, totuşi efectele la care asistăm sunt deja devastatoare”, spune Sarah Perkins, cercetător la Universitatea din New South Wales.

Pentru că se află în emisfera sudică, Australia este acum în plină vară, iar autorităţile avertizează că temperaturi caniculare se vor înregistra şi în săptămânile următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme