Cei doi americani infectaţi cu Ebola s-au vindecat

Data publicării:
videcat ebola

„Este o zi miraculoasă, sunt bucuros că sunt viu”, a declarat Kent Brantley, unul dintre pacienții americani vindecați de Ebola.

A fost finalul coşmarului pentru Kent Brantley, medicul american infectat cu Ebola în urmă cu mai bine de o lună. Bărbatul a povestit presei de peste ocean momentele cumplite prin care a trecut: „În timp ce stăteam în pat în Liberia, îmbolnăvindu-mă din ce în ce mai mult în fiecare zi, m-am rugat ca Dumnezeu să mă întărească în credinţa mea. Dumnezeu mi-a salvat viaţa, un răspuns la mii şi mii de rugăciuni”.

Atât medicul, cât şi o misionară americană infectată în aceeaşi perioadă, au fost aduşi în Statele Unite şi internaţi într-un spital din Atlanta. Au urmat trei săptămâni în care cei doi au fost îngrijiţi de o echipă formată din cinci medici specialişti şi 21 de asistente.

„Aţi fost prietenii mei, familia mea. Nu vă voi uita, nu voi uita tot ce aţi făcut pentru mine”, le-a spus Kent Brantley celor din echipa medicală care l-a îngrijit.

În lupta lor cu boala, medicii le-au administrat celor doi un ser experimental. Nimeni nu poate spune, însă, dacă acesta a fost cel care i-a vindecat de Ebola.

Acelaşi ser a fost administrat şi unui preot spaniol care contractase Ebola. În cazul lui, însă, nu a avut succes, iar bărbatul a murit.

Situaţia se agravează în vestul Africii

În ţările din vestul Africii, situaţia se agravează. Senegalul şi-a închis graniţa cu Guineea, iar Africa de Sud şi-a închis granitele pentru cei ce vin din ţările afectate de epidemie.

„Am impus o interdicţie de călătorie pentru toate persoanele care vin din ţările cu grad ridicat de risc, cu excepţia situaţiilor în care călătoria este absolut necesară”, a declarat Aaron Motsoaledi, ministrul sud-african al Sănătății.

Situația este dramatică și în Liberia. Crematoriul din Monrovia nu are capacitatea necesară pentru a incinera zecile de cadavre aparţinând victimelor epidemiei de Ebola colectate în fiecare zi. Liberia este ţara cea mai afectată de febra hemoragică.

Potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, făcut public pe 18 august, epidemia de Ebola a făcut cel puţin 1.350 de morţi, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guineea şi 374 în Sierra Leone. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Atenționare de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...