Circa 100 de rude ale luptătorilor ISIS au evadat dintr-o tabără. Luptători kurzi: Păzirea deținuților ISIS nu mai este o prioritate

Data publicării:
34634742273578458345
Foto: syriahr.com

Circa 100 de persoane - femei având legătură cu Statul Islamic şi copii ai acestora - au evadat dintr-o tabără păzită de forţele de securitate sub comanda kurzilor sirieni în nordul Siriei, a anunţat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, cu sediul la Londra). Pe de altă parte, kurzii din nordul Siriei - care se confruntă cu o amplă ofensivă turcă - au anunțat că păzirea deținuților suspectați de legături cu rețeaua teroristă Stat Islamic nu mai este o prioritate.

Directorul OSDO, Rami Abdulrahman, a declarat - citând surse din tabăra de la Ain Issa - că în interiorul taberei este o stare de anarhie. Potrivit OSDO, evadaţii ar fi cetăţeni străini, însă organizaţia nu a fost în măsură să precizeze naţionalităţile acestora.

Administraţia sub control kurd din nordul Siriei anunţase anterior că unele rude ale luptătorilor grupării teroriste Stat Islamic au reuşit să iasă din tabără după ce aceasta a fost bombardată de armata turcă şi aliaţii săi sirieni.

Un reprezentant al Forţelor Democrate Siriene, (FDS), principala coaliţie a combatanţilor kurzi şi arabi care controlează vaste regiuni în nordul şi nord-estul Siriei, a declarat că nu au detalii despre situaţia de la respectiva tabără.

„Peste o sută de persoane, femei şi copii”, au fugit din tabăra din Ain Issa, a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un reprezentant al taberei.

„Asaltul militar brutal condus de Turcia şi mercenarii săi se desfăşoară în apropierea taberei din Ain Issa, unde se află mii (de membri) de familii ale SI. Unii au reuşit să evadeze după ce bombardamentele au vizat tabăra”, a anunţat la rândul său administraţia autonomă kurdă, potrivit Agerpres.

Adresându-se ONU, dar şi coaliţiei internaţionale împotriva SI, condusă de Washington, autorităţile kurde au cerut „o intervenţie rapidă pentru a împiedica o catastrofă ale cărei consecinţe nu se vor limita doar la Siria”.

AFP aminteşte că circa 12.000 de combatanţi din Stat Islamic, sirieni, irakieni, dar şi între 2.500 şi 3.000 de străini originari din 54 de ţări, sunt deţinuţi în închisorile kurde, potrivit statisticilor oficiale furnizate de kurzi. Totodată, în taberele de persoane strămutate se află circa 12.000 străini, 8.000 de copii şi 4.000 de femei. 

Kurzii sirieni spun că păzirea deținuților ISIS nu mai este o prioritate

Organizația Forțele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii kurde și arabe, a capturat mii de persoane suspectate de legături cu rețeaua extremistă Stat Islamic în cursul luptelor cu teroriștii.

Ofensiva turcă în nordul Siriei împiedică Forțele Democratice Siriene să păzească în mod adecvat taberele unde sunt închiși teroriști sau rudele lor, a declarat Redur Xelil, un oficial de rang înalt din cadrul SDF, potrivit Mediafax.

„Păzirea închisorilor SI nu mai este o prioritate. Cui îi pasă de reținerea sigură a prizonierilor este binevenit să vină să găsească o soluție”, afirmat Redur Xelil, care a precizat că prioritatea Forțelor Democratice Siriene este „protejarea orașelor și poporului nostru”.

Oficialul a avertizat că ofensiva turcă creează condițiile propice pentru regruparea rețelei teroriste Stat Islamic.

În ultimele zile s-au înregistrat mai multe evadări din tabere unde sunt închiși persoane suspectate de legături cu Stat Islamic. Mai mult, orașul sirian Qamishli a fost vineri scena unui atentat cu vehicul capcană, revendicat de rețeaua teroristă Stat Islamic.

Ankara a lansat miercuri operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o „zonă de securitate” în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.

Mai mult, armata turcă şi-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ofensiva în nordul Siriei, îndeosebi la periferia oraşului strategic kurdo-sirian Ras al Ain, pe care susţine că l-a cucerit, deşi informaţiile provenite din zonă sunt contradictorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri