Costumul purtat de premierul indian la întâlnirea cu Barack Obama, vândut cu 690.000 de dolari

Data publicării:
narendra modi cu obama fb

 

La întâlnire, Barack Obama şi Narendra Modi au băut ceai. FOTO: facebook.com/narendramodi

De culoare albastru închis, costumul, pe care apare și monograma înaltului demnitar, a fost adjudecat de un comerciant de diamante, Hitesh Laljibhai Patel, după o licitație foarte strânsă, care a durat trei zile, anunţă Agerpres.

În total, 455 de obiecte au fost puse în vânzare la licitația din orașul Surat, din statul condus de Narendra Modi înainte de a deveni prim-ministru, în luna mai 2014, după cum a informat presa locală. Fondurile obținute vor fi folosite pentru operațiuni de curățare a fluviului Gange, care traversează partea de nord a Indiei și ale cărui ape sunt foarte poluate.

Narendra Modi a folosit respectivul costum atunci când l-a primit, la New Delhi, pe șeful de la Casa Albă, la începutul vizitei acestuia de trei zile în India.

Opoziția indiană l-a criticat, la acea vreme, pe premier pentru costumul său luxos, despre care s-a spus că ar fi costat aproximativ un milion de rupii (16.085 de dolari).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...