Cum își imagina CIA acum 15 ani că va arăta lumea în 2015

Data publicării:
GettyImages-84937792

Foto: Gulliver/GettyImages

CIA nu a putut să anticipeze influența pe care o vor avea noile tehnologii în evenimentele care au marcat ultimii 15 ani, dar serviciul american de informații nu a dat greș în aspectele esențiale, notează Agerpres.

Citiți mai jos lista predicțiilor făcute de CIA acum 15 ani:

1. Organizații mai puternice decât statele

„Mari organizații vor avea un rol hotărâtor în chestiuni internaționale, în detrimentul statelor”. Ascensiunea Statului Islamic, organizație teroristă care acționează pe teritoriul mai multor state, dar fără a fi un stat propriu-zis, demonstrează că CIA a anticipat corect.

La fel, conflictul ruso-ucrainean, în care o gherilă separatistă a fost protagonista principală în acest război care a îngrijorat întreaga lume, evidențiază deopotrivă pierderea de influență a statelor ca unici protagoniști pe scena internațională.

2. Tactici mai sofisticate

La doar un an de la această previziune, în 2001, au avut loc atentatele din SUA, împotriva Turnurilor Gemene și a Pentagonului. De atunci, au fost comise numeroase atacuri în trenuri, metrouri, săli de spectacole, străzi aglomerate etc., cu scopul de a produce un număr cât mai mare de victime.

Experții CIA au anticipat că grupări insurgente, traficanți de droguri și grupări criminale din întreaga lume vor folosi globalizarea în favoarea lor și vor dezvolta rețele criminale internaționale în care vor face trafic cu arme nucleare, biologice și chimice, pentru a fi utilizate împotriva Occidentului.

3. Rachete cu rază lungă de acțiune în Iran și Irak

Din acest punct de vedere, CIA - influențată se prea poate de propriul interes de a descoperi arme de distrugere în masă în Irak - a avut și n-a prea avut dreptate. SUA au ajuns în iunie la un acord în domeniul nuclear cu Iranul, denumit Plan Integral de Acțiune Comună, care presupune un control asupra capacității Iranului de a produce arma nucleară în următorii 15 ani.

Totuși, luna trecută, Iranul „a testat o rachetă cu combustibil lichid, capabilă să transporte o ogivă nucleară”. În schimb, în Irak, unde nu au fost descoperite arme de distrugere în masă și nici capacități de a le produce, situația este dificilă, după invazia militară din această țară.

4. Populația mondială va crește constant

Populația mondială a depășit cifra de 7,4 miliarde de oameni și continuă să crească. Însă, deși CIA a avut dreptate atunci când a prognozat că populația Rusiei și a Europei de Est va scădea, a dat greș atunci când a apreciat că și populația Africii se va diminua, din cauza „maladiei SIDA, a foametei și a constantei agitații politice și economice”.

Populația Africii a crescut de la 800 de milioane în 2000 la 1,1 miliarde în 2014. În plus, un raport al ONU prognozează că „peste jumătate din creșterea populației mondiale de acum și până în 2050 va proveni din rândul țărilor din Africa”.

5. Resursele energetice vor fi suficiente

Producția de petrol a SUA a crescut în ultimii ani și, deși prețul gazului natural din Statele Unite a scăzut în ultima vreme, producția este în creștere. Totuși, deși benzina s-a ieftinit în multe țări din întreaga lume, „facturile la electricitate ocupă o proporție mai mare în bugetele cetățenilor din țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)”, relevă un raport din 2015 al Consiliului Mondial al Energiei.

6. Rusia, „slabă pe plan intern”

CIA își imagina o Rusie diminuată, „slabă pe plan intern”, care-și va folosi rezervele de gaz și dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a-și menține influența. CIA nici că putea greși mai mult decât atât, comentează ABC. Rusia zilelor noastre este la fel de influentă pe scena internațională ca și Occidentul și și-a permis chiar să anexeze teritorii, este cazul peninsulei strategice ucrainene Crimeea, și să intervină în conflicte internaționale, precum cel din Siria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri