Copiii români, hărțuiți în școlile din Marea Britanie: Au strigat să mă întorc în țara mea blestemată

Data actualizării: Data publicării:
elevi hartuiti
FOTO: Guliver/ Getty Images

Elevii est-europeni din școlile din Anglia și Scoția se confruntă cu o creștere a nivelului de rasism și xenofobie odată cu votul acordat pentru Brexit, iar mulți dintre ei își acuză profesorii că nu-i protejează și, mai mult, o parte din ei ar participa la atacurile lansate împotriva lor.

Dintr-un studiu realizat de Universitatea Strathclyde, citat de The Guardian, rezultă că 77% dintre elevii vizați au suferit din cauza rasismului, xenofobiei şi hărţuirii, acte care au fost mascate, aparent, de glume. 49% dintre elevi au spus că atacurile au devenit mai frecvente începând cu 2016, după referendumul pentru Brexit.

Elevii le-au spus cercetătorilor că au fost ţinte ale abuzurilor verbale pe stradă şi în mijloacele de transport public. Însă au fost și situații în care au fost agresați, iar cele mai multe agresiuni s-au petrecut la școală. O parte din elevi și-au acuzat profesorii că au trecut cu vederea incidentele, și, mai grav, chiar le-au încurajat.

Atitudinea profesorilor are impact asupra sănătăţii mintale a elevilor

Daniela Sime, autoarea raportului ce va fi prezentat la conferinţa European Sociological Association din Manchester, a spus că atacurile şi atitudinea profesorilor au impact asupra sănătăţii mintale a elevilor şi asupra sentimentului de apartenenţă la Marea Britanie.

„Rolul profesorilor, care adesea au fost martori și nu au intervenit, iar în alte cazuri au fost chiar autori, se evidenţiază ca dimensiune foarte importantă a marginalizării pe care o experimentează tinerii în fiecare zi”, a declarat Daniela Sime. „În anumite situații, profesorii au fost nu doar discriminatorii prin ignorarea prezenţei tinerilor în clase, dar şi rasişti prin opiniile exprimate liber, în timpul orelor sau prin ignorarea incidentelor care implicau rasismul”, a mai declarat Daniela Sime.

Daniela Sime, care este lector la Universitatea Strathclyde, a mai declarat: „Tinerii au spus că în marea majoritate a cazurilor nu au raportat incidentele pentru că profesorii ştiau şi nu au acţionat pentru a contracara cultura rasismului şi xenofobiei sau din cauza faptului că au fost convinşi că profesorii nu ar fi interesaţi”.

Citește și: Precizări pentru românii din Marea Britanie, înainte de Brexit. Ce se va întâmpla cu ei

Elev: „Au încercat să îmi ardă părul”

Studiul a fost realizat în perioada octombrie 2016 - mai 2018, fiind vizați 1.000 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Cei mai mulţi proveneau din România, Polonia şi Lituania şi trăiau în Marea Britanie de cel puţin 3 ani.

Un elev le-a declarat cercetătorilor: „La şcoala mea, cineva a făcut comentarii xenofobe legate de naționalitatea mea şi apoi mai mulți au încercat să îmi ardă părul. Anul trecut, în şcoala la care învăţ acum, un grup m-a urmărit strigând <Ukip> şi că ar trebui să mă întorc în ţara mea blestemată”.

Alt elev a povestit: „Am fost hărţuit de la vârsta de 6 ani până la 12 ani. Au aruncat cu pietre în mine, au împrăştiat zvonuri revoltătoare despre mine, mi-au furat lucruri. Am fost batjocorit şi abuzat verbal doar pentru că sunt polonez”.

Însă cele mai deranjante declarații sunt cele legate de atitudinea profesorilor care au încurajat toate aceste acte

Geoff Barton, secretar general al Association of School and College Leaders, a spus că cei mai mulţi dintre profesori își protejează elevii în faţa atacurilor rasiste şi luptă pentru a le inocula elevilor respectul şi toleranţa. „Incidentele precizate în acest studiu sunt oribile și inacceptabile și orice profesor care nu a intervenit pentru a opri aceste abuzuri rasiste se face de abateri profesionale grave”, a declarat Geoff Barton.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Pro FM
Nicki Minaj a fost arestată pentru posesie de droguri în Amsterdam. Cum a explicat artista incidentul pe care...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Cum răspund ucrainenii noii legi a mobilizării: „Aș alege străinătatea, aș da mită. Viața mea este pe primul...
Newsweek
Maghiarii dau năvală să cumpere din România. „Până și produsele ungurești sunt mai ieftine la Arad"
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024