Sari la conținut
News Alert

Fără lumină şi cădură în cartierele muncitoreşti din Beijing

Zeci de mii de muncitori chinezi au ajuns sa trăiască în camere neîncălzite sau chiar pe străzi. Asta după ce, sub pretextul măsurilor de prevenire a incendiilor, guvernul a oprit curentul electric şi încălzirea centrală în mai multe cartiere muncitoreşti sau i-a evacuat pe cei din casele considerate nesigure. Oamenii sunt revoltaţi, mai ales că temperaturile nu urcă peste zero grade.

Locuitorii din aşa-zisele cartiere-dormitor de la periferia capitalei chineze Beijing supravieţuiesc în întuneric de aproape o lună. Autorităţile au demarat o amplă campanie de prevenire a incendiilor, după ce peste 20 de oameni au murit în urma unor dezastre provocate de flăcări. Dar măsurile oficialilor au fost duse la extrem, iar zeci de mii de oameni s-au trezit în frig sau chiar aruncaţi în stradă, în prag de iarnă.

„Nu există electricitate, când venim acasă nu vedem pe unde mergem, iar când intru în cameră este groaznic. Nu pot să gătesc aici şi sunt nevoit să cheltuiesc 10-20 de dolari zilnic pe mâncare şi nici nu este atât de bună”, spune o persoană.

„Aveam o părere bună despre Beijing, dar nu mai este aşa. Nu mă simt bine deloc aici de când guvernul a luat aceste măsuri. Ei (n.red. - cei de la guvernare) acţionează ca bandiţii”, adaugă o alta.

Din cauza acţiunilor guvernului au avut loc mai multe proteste, dar şi apariţia unei scrisori publice semnata de peste 100 de intelectuali. Unii muncitori nu mai au răbdare şi îşi aşteaptă salariile pentru a pleca din oraş.