Fotografia anului. Povestea emoționantă din spatele imaginii câștigătoare la World Press Photo 2019

Data actualizării: Data publicării:
world-press-photo

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ''fotografia anului'' în cadrul World Press Photo, potrivit AFP, citată de News.ro.

Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. 

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează "o altfel de violenţă, care este psihologică".

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

"Totuşi, dezaprobarea generală în ceea ce priveşte această practică controversată l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să-şi revizuiască politica în iunie anul trecut", au declarat membrii juriului concursului desfăşurat în Amsterdam. 

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.                

"Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor", a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. "Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit", a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani. 

"Voiam să spun o altă poveste", a declarat acesta pentru AFP cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. "A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici", a adăugat fotograful.               

"Cred că un subiect ca acesta, problema migraţiei, are un ecou dincolo de graniţele SUA, în lumea întreagã", a mai declarat Moore în faţa sutelor de invitaţi prezenţi la ceremonie

Problema sensibilă a migraţiei a fost, de asemenea, pusă în lumină, joi, în cadrul categoriei ''World Press Photo Story of the Year Award'' (Premiul pentru cel mai bun fotoreportaj).               

Juriul a premiat seria de imagini realizate în octombrie 2018 de fotograful Pieter Ten Hoope, care spune povestea a numeroase familii care au părăsit Honduras într-o remorcă pentru a ajunge în SUA               

Aceste imagini "sunt mărturia unui sentiment ridicat al demnităţii", a declarat unul dintre membri juriului.                

Anul acesta, juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă, potrivit organizatorilor. Trei fotografi au AFP au fost recompensaţi la diferite categorii: John Wessels, Brendan Smialowski şi Pedro Pardo.              

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regula de 30 de minute la spălat rufe, esențială în decembrie. Ce recomandă specialiștii
Digi FM
Cine e proaspăta soție a lui Ilie Bolojan. Nimeni n-a știut că premierul s-a recăsătorit
Pro FM
Isabel Preysler, despre căsnicia cu Julio Iglesias: „Am plâns mult în ziua nunții, nimeni nu trebuia să afle...
Film Now
Judi Dench mărturisește că "nu mai recunoaște pe nimeni" din cauza problemelor de vedere: "Nu pot vedea la...
Adevarul
Ion Țiriac, onorat de către americani. Magnatul, chemat de urgență la Washington pentru a fi răsplătit
Newsweek
În ce județe pensionarii cu grupe de muncă au câștigat bani în plus la pensie? Procentaje crescute în instanță
Digi FM
Ce este Doctrina Monroe pe care vrea să o reînvie Trump. "America pe primul loc" și critici pentru Europa
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
Ce face și acum arată acum Lucy din Dallas. Charlene Tilton are 64 de ani, e bunică și a mărturisit că nu s-a...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă