Franța a intrat în stare de urgență sanitară, timp de 2 luni, pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19

Data publicării:
femeie care se plimba cu masca in fundal cu turnul eiffel
Paris în timpul pandemiei de coronavirus. Foto: Getty Images

Franţa a intrat marţi în stare de urgenţă sanitară pentru două luni, după publicarea în Monitorul Oficial a textului adoptat duminică de parlament pentru a face faţă epidemiei de COVID-19, scrie Agerpres.

Textul instituie starea de urgenţă sanitară după modelul stării de urgenţă prevăzute de o lege din 1955 şi activate după atentatele din noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morţi.

Starea de urgenţă prevede măsuri care limitează libertatea de deplasare şi de întrunire, încălcările fiind pedepsite cu amendă de 135 de euro, 1.500 de euro în caz de recidivă şi, în cazul a patru încălcări în 30 de zile, cu 3.700 de euro şi maximum şase luni de detenţie.

Parlamentari din opoziţie au criticat însă restricţiile impuse libertăţilor cetăţeneşti şi 'puterea colosală' acordată guvernului.
Între timp, estul Franţei continuă să plătească un greu tribut coronavirusului: 20 de rezidenţi ai unei case de bătrâni din Vosges au decedat, iar patru medici din regiune au murit după ce au fost contaminaţi.

"Avem regretul de a confirma 20 de decese în legătură posibilă cu COVID-19", au informat, într-un comunicat comun, Agenţia regională de Sănătate (ARS) şi prefectura din Vosges. Căminul găzduia 163 de persoane dependente, au precizat sursele.

Franţa se numără printre ţările europene cele mai afectate de COVID-19. Luni seara, bilanţul deceselor era de 860 - în creştere cu 186 faţă de ziua anterioară -, iar peste 2.000 de pacienţi se aflau la terapie intensivă.

Tot luni, în estul ţării au fost raportate decesele a patru medici: un ginecolog-obstetrician în vârstă de 66 de ani şi trei medici generalişti de 60, 68 şi 70 de ani.

Duminică, ministrul sănătăţii, Olivier Véran, anunţase un prim caz de deces din cauza coronavirusului în rândul acestei profesii, un medic de urgenţe în vârstă de 67 de ani din Compiegne, care, conform unor surse apropiate dosarului, se ocupase de primii pacienţi de COVID-19.

Autorităţile franceze se află sub presiune de mai multe zile, mai ales din partea unor aleşi ai opoziţiei, pentru a generaliza rapid utilizarea chlorochinei pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

Profesorul Didier Raoult, specialist în maladii infecţioase la Marsilia, a condus un prim studiu promiţător, însă pe un eşantion de doar 24 de pacienţi.

Înaltul Consiliu al Sănătăţii a recomandat să nu fie utilizat acest medicament anti-malarie, cu excepţia cazurilor grave şi sub supraveghere medicală strictă, a afirmat Olivier Véran. Luni, foarte multe persoane s-au prezentat la Marsilia pentru a fi testate de echipele profesorului Raoult.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...