Geoană, despre Consiliul NATO-Rusia: Nu am anticipat şi nu am asistat din partea Moscovei la vreun element de surpriză

Data publicării:
Mircea Geoană face declarații.
Mircea Geoană, a declarat, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, că Alianţa nu a anticipat şi nu a asistat la vreun element de surpriză din partea delegaţiei Moscovei la discuţiile de peste patru ore.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat miercuri, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, că Alianţa nu a anticipat şi nu a asistat la vreun element de surpriză din partea delegaţiei Moscovei la discuţiile de peste patru ore, dar apreciază că întâlnirea a fost totuşi un lucru pozitiv şi discuţiile trebuie continuate.

Întrebat în cadrul unui briefing online cu jurnalişti români dacă i s-a părut că partea rusă este într-adevăr dispusă să negocieze, Geoană a afirmat că „în mod evident partea rusă a rămas astăzi (miercuri - n.r.) pe partea de scenariu şi de talking points pe care le-a avut şi înainte de întâlnirea cu noi. Deci nu am anticipat şi nu am asistat la vreun element de surpriză în această direcţie”.

Secretarul general adjunct al NATO susţine însă că întâlnirea a fost un lucru pozitiv.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Faptul că am avut de ambele părţi răbdarea şi deschiderea să ascultăm poziţiile fiecăruia este un lucru pozitiv. Faptul că noi am propus continuarea acestui dialog este un lucru pozitiv. Rămâne ca Federaţia Rusă să analizeze aceste discuţii, probabil că aşteaptă şi încheierea acestei suite de întâlniri - Geneva, Bruxelles şi Viena, mâine (joi - n.r.), la OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) - pentru a putea lua o decizie. Noi sperăm şi încurajăm Federaţia Rusă să continuăm acest dialog, pentru că, cu cât situaţia este mai complicată, cu atât nevoia de dialog este mai mare”, a spus Mircea Geoană.

Înaltul oficial NATO a spus că speră ca Federaţia Rusă să răspundă pozitiv la invitaţia Alianţei de a continua discuţiile şi ca acest lucru „să se întâmple la o dată cât mai apropiată şi cu teme, acolo unde cădem de acord să discutăm”.

Potrivit secretarului general adjunct al NATO, există dorinţa ca discuţiile să continue şi la nivel militar, cu şeful statului major rus, generalul Valeri Gherasimov, iar între timp joi se vor reuni şefii de stat major din statele membre, iar în februarie va avea loc reuniunea miniştrilor apărării.

„NATO nu a avut o prezenţă militară pe teritoriul noilor aliaţi admişi după 1997, până în 2014, când Rusia a ocupat ilegal şi anexat Crimeea 

Întrebat dacă şi România a cerut, ca Estonia, o întărire a prezenţei NATO în ţara noastră, Geoană a spus că „aliaţii din flancul estic au în continuare un interes legitim pentru a putea vedea întărită dimensiunea de apărare şi descurajare”.

El a spus că acest lucru este în atenţia Alianţei „şi la Marea Neagră, şi în zona Baltică dar în acelaşi timp vrem să dăm mereu o şansă dialogului şi sperăm ca acest dialog de astăzi cu Federaţia Rusă să nu fie doar un eveniment singular, ci să permită o evoluţie şi discuţii care să ducă la rezultate concrete”, potrivit Agerpres.

El a adăugat că politica NATO faţă de Federaţia Rusă este extrem de clară şi reuniunea Consiliului NATO-Rusia a fost expresia unei dimensiuni a acestei relaţii - dialogul.

„O altă dimensiune la fel de importantă este cea de apărare şi descurajare. Şi vreau să fac o precizare: NATO nu a avut o prezenţă militară pe teritoriul noilor aliaţi admişi în NATO după 1997 până în 2014, când Rusia a ocupat ilegal şi anexat Crimeea şi a început tensiunea din estul Ucrainei. Deci postură de apărare şi descurajare, lucru pe care îl facem şi vom continua să-l facem, în paralel cu un dialog pe care l-am reînceput astăzi şi care sperăm să conducă către rezultate”, a mai spus Geoană, referindu-se la una dintre propunerile Rusiei din decembrie privind garanţiile de securitate pe care le doreşte.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine