Incidente soldate cu morți, de Ziua statului Israel

Data actualizării: Data publicării:
israel
Foto: Guliver/GettyImages

Peste 60 de palestinieni au fost împuşcaţi mortal de soldaţii israelieni, la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel. Mii de palestinieni s-au adunat în multiple puncte, în apropierea frontierei, iar grupuri mici au încercat să atace bariera de securitate, au aruncat cu pietre către militari şi au fost vizaţi de tiruri, potrivit unui jurnalist AFP.

israel
Foto: Guliver/GettyImages

Palestinienii protestează faţă de inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim, şi recunoaşterea oraşului drept capitala unică a statului evreu.

Până acum, 56 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în astfel de proteste, care se ţin lanţ din luna martie. Palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept capitala lor, iar rezoluţiile ONU stipulează statutul internaţional al oraşului sfânt şi faptul că statutul final trebuie stabilit doar prin negocieri între cele două tabere - israeliană şi palestiniană.

În teren, Israelul deţine controlul complet al Ierusalimului, de cinci decenii, după victoria din Războiul de Șase Zile, în vara anului 1967.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri