Kenya a descoperit primele sale zăcăminte de coltan – „aurul negru” din telefoane și laptopuri pentru care se varsă sânge în Africa

Data publicării:
minereu de coltan în Africa / soldați urcați într-o mașină în Africa
Cererea mare pentru coltan alimentează conflictul din Congo, unde miliții rivale se luptă pentru controlul minelor care produc coltan și alte minerale valoroase. Colaj foto: Profimedia Images

Kenya a descoperit primele sale zăcăminte de coltan, un minereu foarte prețios folosit în fabricarea bateriilor de mașini electrice, a telefoanelor mobile și a multor altor dispozitive electronice, a anunțat ministrul kenyan al mineritului, potrivit BBC.

Republica Democrată Congo deține peste 70% din rezervele mondiale de coltan, care au provocat conflicte violente în estul țării de zeci de ani.

Nu este clar cât de mari sunt noile zăcăminte descoperite în Kenya.

Oficialii din domeniul mineritului au indicat faptul că acest minereu s-ar putea găsi în Kenya, dar ministrul Salim Mvurya a spus miercuri că acest anunț înseamnă că „este acum oficial” faptul că Kenya are rezerve de coltan.

War for Minerals, Democratic Republic of Congo - Sep 2013
Republica Democrată Congo deține peste 70% din rezervele mondiale de coltan care au provocat conflicte violente în estul țării de zeci de ani. Foto: Profimedia Images

Zăcămintele au fost descoperite în șase regiuni din Kenya, dar nu se cunoaște încă valoarea lor. Locuitorii din provincia Embu din estul Kenyei au fost sfătuiți să nu își vândă pământurile.

Mvurya a spus că această descoperire va crea mai multe locuri de muncă și va extinde industria minieră a Kenyei.

Câștigurile obținute din exploatările miniere reprezintă doar 1% din PIB-ul Kenyei, însă ar avea potențialul de a contribui cu până la 10%, potrivit autorităților kenyene.

Coltanul este de cele mai multe ori rafinat pentru obținerea tantalului metalic, un praf rezistent la căldură folosit în fabricarea condensatoarelor utilizate în aparatele electronice.

War for Minerals, Democratic Republic of Congo - Sep 2013
Condițiile în care se lucrează în minele ilegale de coltan din Congo. Foto: Profimedia Images

Prețul coltanului depinde de cantitatea de tantal pe care minereul o conține; în medie, un kilogram de coltan se vinde cu 48 de dolari, potrivit Forbes.

Analiștii spun că cererea internațională pentru coltan crește rapid și alimentează conflictul din Congo unde miliții rivale se luptă pentru controlul minelor care produc coltan și alte minerale valoroase.

Congo și Rwanda sunt două dintre țările de unde se extrage cel mai mult coltan.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri