Sari la conținut

MAE: Ucraina să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor, în parcursul său european

 

Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european. Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu maximă atenţie deciziile noilor autorităţi de la Kiev, în mod deosebit cele privind redefinirea cadrului normativ, prin abrogarea sau revocarea unor legi adoptate în perioada anterioară. În contextul abrogării, în cursul zilei de 23 februarie 2014, de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic Ministerul român al Afacerilor Externe exprimă profunda preocupare faţă de o posibilă deteriorare a sistemului de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”, se arată într-un comunicat transmis de instituţie.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că, pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv a drepturilor lingvistice dobândite ca efect al legii adoptate în 2012 şi revocate ieri, 23 februarie 2014, de autorităţile de la Kiev.

„Mai mult decât atât, este necesar ca acest sistem să fie consolidat prin măsuri de implementare sistematică şi eficientă, lucru care nu s-a întâmplat în trecut. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că, la momentul adoptării sale, Legea Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic a făcut obiectul unor serii de observaţii şi sugestii de îmbunătăţire din partea Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale şi a Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, care a adoptat două avize cu privire la lege. Reamintim, de asemenea, faptul că, la acel moment, Ministerul român al Afacerilor Externe a criticat textul legii întrucât acesta menţiona, printre limbile minoritare care intră în domeniul său de aplicare, şi aşa-zisa limbă "moldovenească", şi a demonstrat netemeinicia acestei prevederi”, precizează MAE.

Ministerul menţionează că a luat notă de motivaţia care a stat la baza abrogării actului normativ menţionat, şi anume faptul că legea ar fi fost adoptată cu nerespectarea Constituţiei Ucrainei, respectiv a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare.

„De asemenea, am luat notă de declaraţiile oficialilor ucraineni conform cărora un nou act normativ în domeniu va fi elaborat, cu consultarea minorităţilor naţionale din Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe exprimă aşteptarea ca autorităţile de la Kiev să întreprindă cât mai rapid demersuri pentru elaborarea şi adoptarea unei noi reglementări cuprinzătoare în materie care să ţină cont de prevederile convenţiilor internaţionale la care Ucraina este parte, prioritar de dispoziţiile Cartei europene asupra limbilor regionale şi minoritare şi ale Convenţiei cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi care să remedieze deficienţele constatate anterior”, se mai arată în comunicatul MAE.

Potrivit ministerului, nu trebuie lăsat să se perpetueze un vid legislativ, cu atât mai puţin să existe un regres la o legislaţie anterioară defavorabilă într-un domeniu de importanţă crucială pentru statalitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei precum şi pentru progresul său pe calea pro-europeană.

Ministerul român al Afacerilor Externe apreciază că doar în acest mod Ucraina va răspunde intereselor şi aşteptărilor minorităţilor de pe teritoriul său, inclusiv ale minorităţii române, precum şi obligaţiilor internaţionale asumate ca parte la convenţiile internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte, în acest context, sprijinul deplin pentru aspiraţiile şi obiectivele europene ale statului nostru vecin Ucraina, ale poporului ucrainean. În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acestea pot fi atinse numai în baza respectării criteriilor politice, inclusiv şi foarte important prin asigurarea protecţiei adecvate, pe toate dimensiunile, a drepturilor minorităţilor naţionale. Prezervarea identităţii româneşti în Ucraina face parte din ansamblul acestor responsabilităţi. În acest sens vom continua să urmărim cu cea mai mare atenţie situaţia etnicilor români din Ucraina, precum şi modul în care drepturile acestora sunt respectate şi promovate”, se mai arată în comunicat.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa ca Ucraina să aibă cât mai curând o reglementare europeană privind limba română şi drepturile minorităţii române, arătând că respectarea acestor drepturi este „extrem de importantă” pentru România.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat duminică seară că abrogarea de către Parlamentul de la Kiev a legii privind recunoaşterea limbilor regionale, inclusiv cea română, nu poate fi acceptată de România, fiind necesară recunoaşterea drepturilor minorităţilor la identitate.

Parlamentul ucrainean a abrogat duminică o lege adoptată în 2012, în mandatul lui Ianukovici, care stabilea cadrul legal pentru o extindere a folosirii limbilor minorităţilor şi care a a permis utilizarea rusei în estul ţării, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Textul permitea utilizarea limbii ruse în afaceri, în şcoli, dar şi în alte domenii. Adoptarea legii a fost unul dintre punctele importante ale campaniei lui Ianukovici, destituit sâmbătă din funcţia de preşedinte al ţării. El s-a angajat la vremea respectivă să răstoarne promovarea limbii ucrainene ca singura limbă în ţară de către fostul preşedinte Viktor Iuşcenko.

Legea prevedea că limba ucraineană este singura limbă de stat şi că, pe teritoriul Ucrainei, este garantată utilizarea limbilor regionale, care includ limbile moldovenească, română, rusă, belarusă, bulgară, armeană, găgăuză, germană, greacă modernă, poloneză, slovacă, maghiară.

Etichete: UE , ucraina , MAE , drepturi , minoritati , protectie , limbi regionale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale