Video&Foto Noi specii descoperite în adevărate „oraşe” de pe fundul Oceanului Atlantic, un loc mai puţin cunoscut decât suprafaţa planetei Marte

Data actualizării: Data publicării:
noi specii descoperite pe fundul oceanului atlantic, biodiversitate
Foto: eu-atlas.org

Oamenii de ştiinţă au descoperit, după cinci ani de cercetări în adâncurile mărilor, 12 noi specii de vieţuitoare marine în cadrul unor „veritabile oraşe” existente pe fundul Oceanului Atlantic, informează BBC.

Mai exact, este vorba despre noi tipuri de muşchi, moluşte şi corali care până acum nu au putut fi observate deoarece fundul mărilor şi oceanelor rămâne, în continuare, extrem de puţin explorat.

noi-specii-descoperite-in-atlantic
Foto: eu-atlas.org

„Putem spune că avem hărţi mult mai bune şi exacte cu suprafaţa Lunii şi planetei Marte, decât cu fundul mărilor”, a declarat George Wolff, oceanolog de la universitatea din Liverpool, implicat în acest proiect de cercetare, la care au participat cercetători din 13 ţări.

„Practic, de fiecare dată când te aventurezi în adâncurile oceanului, descoperi ceva nou - şi nu doar simple specii individuale, ci întregi ecosisteme”

„Am descoperit adevărate comunităţi marine formate din bureţi de mare şi corali care formează adevărate oraşe în adâncurile mării”, a declarat profesorul Murray Roberts de la univeristatea din Edinburgh, liderul proiectului de cercetare. „Toate acestea întreţin viaţa marină, deoarece peştii se folosesc de astfel de locuri pentru a depune icre”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Dacă aceste «oraşe» sunt distruse în urma acţiunilor omului, peştii nu se vor mai putea înmulţi, ceea ce va afecta întregul ecosistem”, a adăugat Roberts.

Oamenii de ştiinţă au avertizat însă că noile specii descoperite s-ar putea afla deja în pericol de dispariţie, din cauza schimbărilor climatice.

Preluarea dioxidului de carbon din atmosferă de către oceane duce la creşterea acidităţii acestora, cu efecte corozive asupra coralilor, de pildă.

crab-pe-fundul-oceanului-atlantic
Foto: eu-atlas.org

Savanţii au arătat că „nu e încă prea târziu să protejăm aceste specii speciale”, laolaltă cu habitatele pe care acestea le ocupă.

Încălzirea globală, odată cu creşterea acidităţii oceanelor şi reducerea resurselor de hrană ale organismelor marine vor reduce, până în 2100, tot mai mult existenţa acestor habitate pentru speciile care trăiesc la mare adâncime în oceane.

„Aşa cum înţelegem rolul pe care pădurea tropicală îl joacă în biodiversitatea de la suprafaţă, trebuie să înţelegem şi rolul pe care îl joacă fundul mărilor şi oceanelor - deoarece toate acestea sunt conectate”, a spus Roberts.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...