Sari la conținut

Noua Turcie a lui Erdogan: „Am devenit o singură fiinţă”. Opoziția acuză fraude

Turcii au ieşit aseară pe străzi ca să celebreze noua Constituţie. Au fluturat steagurile naţionale, dar şi pe cele ale vechiului Imperiu Otoman. Modificările aduse legii fundamentale, aprobate prin referendumul de ieri, îl vor transforma pe preşedintele Recep Erdogan în cel mai puternic lider pe care l-a avut Turcia după Mustafa Kemal Ataturk. Rezultatul a fost strâns: 51,4 la sută dintre votanţi au fost pentru reforma statului, 48,6 la sută au spus NU. Opoziția cere acum o renumărare a voturilor, pentru că ar fi avut loc o serie de nereguli. Nici nu a savurat bine victoria, că liderul de la Ankara vrea acum un alt referendum - pentru reintroducerea pedepsei cu moartea.

Bucurie mare printre turcii care au votat pentru modificarea Constituţiei. Ei au sărbătorit victoria taberei pe care au susţinut-o, atât în Turcia, cât şi peste hotare, în diaspora.

- Ce pot să spun? Slavă Domnului! Zile paşnice urmează în Turcia.

- Am votat „Da” ca să nu retrăim trecutul, să nu trecem iar prin lovituri de stat, dar şi pentru viitorul copiilor mei.

Triumfător, Recep Erdogan s-a adresat susţinătorilor săi adunaţi la Ankara.

„Am devenit o singură fiinţă, am devenit puternici împreună, am devenit fraţi şi surori! Nimeni nu-mi poate ameninţa naţiunea! Cei care au ameninţat-o şi-au găsit răspunsul în urnele de vot!”, a spus Recep Erdogan, preşedintele Turciei.

În schimb, opoziţia nu a acceptat rezultatul şi a susţinut că sunt suspiciuni de fraudă, astfel încât să câştige actuala putere.

„Cei care au susţinut tabăra "Da" au călcat în picioare principiile legale. Constituţiile sunt ale tuturor, nu ale unei familii, unei părţi ale societăţii sau unei persoane. Cel puțin 50% din populaţie a spus "nu" acestei modificări constituţionale”, a acuzat Kemal Kilicdaroglu, lider al opoziţiei.

Când a fost ales ca preşedinte, o funcţie mai degrabă ceremonială, Recep Erdogan a promis că o va întări şi că va acorda puteri reale şefului statului.

Nevoia de reformă a devenit şi mai urgentă după puciul eşuat de vara trecută, care i-a arătat liderului de la Ankara că mai are încă oponenţi. Votul de ieri a avut loc sub starea de urgenţă instaurată după tentativă de lovitură de stat şi după epurărirle în urma cărora zeci de mii de oameni au fost arestaţi.

Când noua Constituţie va intra în vigoare, Recep Erdogan va deveni cel mai puternic lider pe care l-a avut Turcia de la Mustafa Kemal Ataturk încoace. Dar dacă fondatorul statului modern turc era un reformist laic, actualul preşedinte vrea repunerea Turciei pe baze religioase. De aceea, nu sunt puţini cei care l-au comparat pe Recep Erdogan cu vechii sultani otomani.

Ce au votat turcii

Cele 18 amendamente vizează în primul rând prerogativele puterii executive şi legislative. Acestea includ:

  • Abolirea funcţiei de premier. Preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură.

  • Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică. În prezent, preşedintele trebuie să se retragă din partid după alegeri.

  • Numărul membrilor Parlamentului creşte de la 550 la 600, iar vârsta minimă este coborâtă la 18 ani.

  • Preşedintele poate fi demis de Parlament. În prezent, el poate fi pus sub acuzare de Legislativ pentru trădare.

  • Tribunalele militare vor fi abolite.

  • Preşedintele va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară.

 

 

Etichete: recep tayyip erdogan , puteri presedinte turcia , noua turcie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale