Polițist considerat erou după ce a fugit cu o bombă ca să salveze 400 de copii

Data actualizării: Data publicării:
1_1503824357

Un polițist din India a devenit erou după ce a luat o bombă în mâini și a alergat cu ea un kilometru, ca să salveze viața a 400 de elevi.

Abhishek Patel, în vârstă de 40 de ani, se afla în zona unei școli din Madhya Pradesh când a aflat că durează prea mult până o echipă de geniști va ajunge ca să ridice o bombă de 10 kilograme.

„Pentru că era o zonă locuită și lângă o școală, tot ce am vrut să fac este să mut bomba îndeajuns de departe. Știam din pregătirea de agent că, dacă exploda, putea să provoace daune pe o rază de 500 de metri”, a spus polițistul, la televiziunea NDTV, potrivit The Teelegraph.

Așa că a luat bomba și a alergat cu ea în brațe circa un kilometru, unde ulterior a fost detonată în siguranță.

Câțiva localnici l-au filmat și au încărcat imaginile pe rețelele de socializare.

Autoritățile au lansat o anchetă ca să afle cum a ajuns bomba în apropierea școlii, bănuindu-se că provine de la un depozit al armatei care se află în zonă.

Polițistul a fost recompensat cu 50.000 de rupii, aproximativ 650 de euro.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...