Portretul inventatorului danez Peter Madsen. Un „psihopat plin de iubire”, amator de sado-masochism, cu o copilărie marcată de violențe

Data publicării:
Inventatorul danez Peter Madsen
Inventatorul danez Peter Madsen, condmanat pentru uciderea unei jurnaliste. Foto: Agerpres

Un inventator și antreprenor excentric sau un criminal cu un comportament sexual deviat? Este întrebarea la care judecătorii danezi s-au chinuit să găsească în ultimele două luni un răspuns cât mai complet. Iar detaliile care au ieșit la iveală în acest proces sunt de-a dreptul înfiorătoare.

peter madsen
Foto: Agerpres

Dacă procurorii îl descriu drept un „mincinos patologic”, care urmărea cu plăcere imagini cu femei decapitate, Madsen a negat că a ucis-o pe jurnalista suedeză Kim Wall, susținând că decesul acesteia a fost unul accidental.

Dovezile prezentate de procurori în instanță spun însă contrariul și conturează un posibil scenariu al morții jurnalistei pe submarinul construit de Madsen. Cu toate acestea, legiștii nu au putut să stabilească cauza exactă a morții lui Wall.

Chiar și așa, inventatorul a fost găsit vinovat, azi, de crimă cu premeditare și condamnat la închisoare pe viață. După ce a ucis-o, în august 2017, Madsen a secționat cadavrul în mai multe părți, pe care le-a aruncat în mare.

Poreclit „Rocket Madsen” (n.r. Racheta Madsen), acesta era foarte cunoscut în Danemarca pentru visul său de a explora spațiul. Și-a construit propriul submarin și visa la o companie privată prin care să efectueze zboruri în spațiu.

În construirea acuzării, procurorii s-au folosit mai ales de dovezi pe care le-au găsit în computerul lui Madsen - imagini cu un conținut sexual violent, inclusiv așa numitele „snuff films” (n.r. imagini video care înfățișează decapitări ale unor femei, femei trase în țeapă sau sinucideri). Oamenii legii susțin că inventatorul a legat-o pe Wall și a înjunghiat-o de mai multe ori în zona genitală. Apoi a ucis-o, posibil prin strangulare, i-a tăiat capul, mâinile și membrele, le-a plasat în pungi separate de care a legat obiecte metalice și le-a aruncat în golful Koge.   

Madsen a insistat că hard disk-ul pe care au fost găsite imaginile nu este al lui. Iar despre decesul jurnalistei a declarat că acesta s-a produs accidental, după ce presiunea din cabină a scăzut brusc și vapori toxici au pătruns în submarin, în timp ce el se afla pe punte.

Procurorii spun însă că totul a fost premediat: danezul a dus la bordul submarinului un fierăstrău, un cuțit, legături din plastic și bare metalice special pentru crimă.

Psihiatri confirmă profilul făcut de procurori și îl descriu pe Madsen ca pe un individ cu „trăsături de psihopat” și cu „șanse mari” de recidivă. De altfel, acesta și-a schimbat mărturia de mai multe ori de-a lungul procesului. Un singur lucru a negat cu vehemență: că a ucis-o pe jurnalista din Suedia. În schimb a spus că s-a panicat după ce a văzut că femeia este moartă, i-a secționat trupul și a aruncat-o în mare.

Un trecut problematic


Peter Langkjaer Madsen a copilărit în orășelul Saeby, la 100 de kilometri vest de Copenhaga. Părinții lui au divorțat când acesta avea 6 ani, iar acesta a rămas în grija tatălui, pe care l-a descris drept violent și cu un comportament autoritar.

„Când mă gândesc la tatăl meu, mă gândesc la cum s-ar fi putut simții copiii din Germania, dacă tații lor ar fi fost comandanți într-un lagăr de concentrare”, a spus Madsen într-o biografie apărută în 2014.

La vârsta de numai 15 ani, inventatorul și-a înființat prima companie - Academia Spațială Daneză, prin care voia să cumpere componente pentru construcția unei rachete. A studiat ingineria, însă a renunțat la cursuri de îndată ce a considerat că a acumulat suficient de multe cunoștințe pentru a construi rachete și submarine.

„Pasiunea mea este să găsesc modalități de a călători spre lumi necunoscute”, spunea acesta.

În 2008, Madsen a lansat Nautilus, cel mai mare submarin privat din lume, pe care a  ajuns să-l dețină în totalitate, după o dispută cu foștii colegi. Cam în același timp s-a născut și ideea călătoriilor private în spațiu. În 2011, a lansat cu succes o rachetă de pe o platformă situată pe insula Bornholm din Marea Baltică.      

Madsen era parte dintr-o căsătorie deschisă, unele dintre iubitele lui declarând că acesta era amator de sado-masochism și asfixiere erotică.

„Un psihopat plin de iubire”


Fratele vitreg al lui Madsen, Benny Langkjaer Egeso, a declarat pentru AFP că inventatorul danez este „foarte ciudat”, însă și „foarte deschis și plăcut”. Alții îl descriu însă ca pe o persoană greu de controlat, care avea conflicte cu foști colegi și era interesat de materiale pornografice violente.

„Fanteziile lui sexuale au scăpat ușor-ușor de sub control”, a declarat în instanță un asociat care a lucrat în laboratorul din Copenhaga al lui Madsen. Acesta a adăugat că inventatorul se descria drept „un psihopat, însă unul plin de iubire”. În plus, a dezvăluit că Madsen cocheta cu ideea de a face un film pornografic în care să prezinte acte de tortură.

Inventatorul danez a negat că a căutat sau descărcat de pe internet astfel de filme, însă a admis că se uita la ele, „pentru a simți ceva și a plânge”.

Un alt inginer care a lucrat pentru Madsen l-a descris însă ca pe o persoană „plăcută, empatică, pasionată de munca lui și care știa să asculte”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri