Sari la conținut

Procedura revoluționară prin care medicii militari americani i-au construit unui soldat rănit într-un accident urechea stângă

Soldatul Shamika Burrage a supraviețuit unui grav accident de circulație în urmă cu doi ani, însă nu fără să piardă ceva destul de important: o ureche - mai precis pe cea stângă, scrie cnn.com.

Acum, mulțumită unei proceduri revoluționare efectuată la centrul medical al armatei din Texas, Burrage își va recăpăta urechea.

Chirurgii plasticieni de aici au folosit cartilagiu prelevat din cutia toracică a femeii pentru a-i recrea urechea, pe care i-au implantat-o apoi în braț. Apoi, medicii de la William Beaumont Army Medical Center din El Paso au atașat urechea la locul ei.

Intervenția chirurgicală este prima de acest fel efectuată de medicii militari din SUA. Tehnica reduce formarea de cicatrice suplimentare și permite formarea de vase de sânge noi.

„Va avea artere și vene proaspete și chiar nervi, așa că își va simți urechea”, spun medicii.

Burrage, în vârstă de 21 de ani, va mai trece prin două operații înainte ca procedura să poată fi considerată completă.

Pe aceeași temă

Povara datoriilor revine

MUNCHEN - Creșterea economică globală accelerează. Dar, înainte să deschidem șampania, trebuie să admitem că sporirea...