Şedinţă importantă a NATO în Georgia

Data publicării:
JENS STOLTENBERG - KLAUS IOHANNIS - PALATUL COTROCENI
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, face declaratii de presa in timpul conferintei sustinute alaturi de presedintele Romaniei Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, joi, 2 iulie 2015. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Cel mai înalt for de decizie al NATO s-a reunit astăzi la Tibilisi, în Georgia. Cei 28 de reprezentanţi ai statelor membre şi-au exprimat sprijinul pentru ca această ţară să aibă drepturi depline în NATO. Rusia critică aceste demersuri şi se opune extinerii Alianţei în zona graniţelor sale.

Reprezentanţii permanenţi ai celor 28 de state din NATO s-au reunit la Tibilisi. Alianţa a vrut să trimită un mesaj clar, acela de susţinere a aderării Georgiei la această structură.

Jen Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Aliaţii sunt determinaţi să crească şi să intensifice sprijinul pentru Georgia. Aşadar, am aprobat un număr de măsuri adiţionale pentru a întări cooperarea strânsă pe care care deja o avem. Ca o ţară aspirantă, Georgia are toate instrumentele practice pentru a pregăti aderarea la NATO. NATO este pregăită să ajute Georgia să-şi atingă acest obiectiv.”

Principalul vecin al Georgiei, Rusia, nu este de acord cu acest demers. Preşedintele Vladimir Putin a criticat ideea de continuare a extinderii Alianţei, mai aproape de graniţele ţării sale. De altfel, Rusia a intrat în război cu Georgia în 2008, când guvernul de la Tibilisi a lansat o operaţiune militară împotriva regiunii separatiste din Osetia de Sud. Federaţia Rusă a trimis trupe în această regiune. În câteva zile, conflicul a ajuns şi în regiunea Abhazia, unde forţele navale ruseşti le-a blocat pe cele Georgiene. După încheierea conflictului, Rusia a recunoscut idependenţa celor două regiuni. Aceste conflicte încheţate au stat până acum în drumul Georgie către aderarea la NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri