Șefa FMI, Christine Lagarde, inculpată pentru neglijență în serviciu

Data publicării:
Lagarde- Mediafax

Foto: Mediafax

Procurorii francezi spun că şefa FMI Christine Lagarde ar fi făcut în aşa fel încât dosarul lui Bernard Tapie să nu ajungă în justiţie, ci la Curtea de Arbitraj. 

„Singura acuzaţie care ar putea sta în picioare este că, din cauza neatenţiei, am eşuat în a bloca arbitrarea care a pus capăt lungului litigiu al lui Tapie. I-am cerut avocatului să conteste decizia pe care o consider total nepotrivită”, a declarat Christine Lagarde

Până acum, Christine Lagarde a avut în dosarul "Afacerea Tapie" statutul de martor asistat, care este un statut intermediar între cel de martor şi cel de inculpat. De altfel, ea a fost audiată de mai multe ori de judecători, iar locuinţa din Paris i-a fost percheziţionată în căutarea de probe. Lagarde a susţinut mereu că nu se face vinovată de nimic.

Este cel de-al doilea scandal de amploare care vizează un director FMI. În 2011, predecesorul lui Christine Lagarde, Dominique Strauss Kahn, a fost acuzat de viol asupra unei cameriste într-un hotel din New York. În urma scandalului, el s-a văzut nevoit să renunţe la şefia Fondului Monetar Internaţional. Scandaluri

Parchetul din New York a abandonat urmărirea penală împotriva lui după ce credibilitatea cameristei a fost pusă la îndoială. Ea s-a constituit parte civilă într-un proces care nu s-a mai judecat deoarece Dominique Strausse Kahn i-a oferit bani cameristei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri