Sari la conținut

Silvio Berlusconi, exclus din viaţa publică. Fostul premier italian nu mai poate exercita nicio funcţie timp de doi ani

Decizia a fost luată astăzi de Curtea de Apel din Milano, după condamnarea la patru ani de închisoare primită în dosarul Mediaset.

În acest caz, Il Cavaliere a fost acuzat că a mărit artificial preţul drepturilor de difuzare a unor filme, în cadrul imperiului său media.

Statul italian a fost, astfel, păgubit cu aproape 200 de milioane de euro. Deşi condamnat la patru ani de închisoare, Il Cavaliere nu va ispăşi pedeapsa în spatele gratiilor din cauza vârstei înaintate.

În plus, el nu are de executat decât un singur an, pentru că ceilalţi trei au fost excluşi în baza unei legi a amnistiei.

În continuare, Berlusconi aşteaptă votul final al Senatului, care trebuie să decidă dacă îi suspendă mandatul de senator în urma aceleiaşi condamnări.

Pe aceeași temă