Sari la conținut

SUA cer crearea unei zone-tampon la frontiera dintre Rusia şi Ucraina contra anulării unor sancţiuni

 

Potrivit unei surse de rang înalt din cadrul administraţiei americane, acest punct este considerat "crucial" de către Washington. Kremlinul i-a răspuns că Moscova nu va accepta nicio condiţie, iar Consiliul Federaţiei Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus) a adăugat că nici măcar nu intenţionează să examineze propunerile americane.

Sursa americană a dezvăluit care ar fi condiţiile Washingtonului în vederea unei anulări parţiale a sancţiunilor pe care le-a impus Moscovei.

"Aşteptăm să-şi retragă toţi militarii şi materialul de pe teritoriul ucrainean. Este necesar ca Moscova să înceteze să mai susţină grupări armate şi mercenari în Ucraina, să elibereze toţi ostaticii, în special pe femeia-pilot Nadejda Savşcenko şi pe realizatorul Oleg Senţov. Cerem, de asemenea, crearea unui control la frontiera ruso-ucaineană şi restabilirea suveranităţii Ucrainei asupra frontierelor sale, cu o supraveghere permanentă din partea OSCE. În fine, insistăm asupra creării unei zone-tampon de securitate de ambele părţi ale frontierei", a declarat sursa citată.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Kremlinul "nu este la curent cu aceste exigenţe". În opinia sa, atât timp cât Casa Albă nu face o declaraţie oficială, autorităţile ruseşti nu vor face niciun comentariu asupra acestui subiect.

"Nu vom accepta nicio condiţie (din partea Statelor Unite)", a subliniat Peskov. "Nu avansăm către nimeni şi aşteptăm să fim trataţi la fel. Rusia face tot posibilul să contribuie la procesul de pace din Ucraina. Şi regretăm că mulţi dintre partenerii noştri străini nu procedează la fel şi întreprind, din contră, demersuri care conduc la destabilizare", a adăugat el.

O sursă de la Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova nu intenţionează să negocieze cu Washingtonul o relaxare a "restricţiilor ilegale" impuse Rusiei. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Consiliului Federaţiei Mihail Marghelov a anunţat, de asemenea, că Rusia nu are intenţia să discute condiţii de anulare a sancţiunilor americane. "Noi considerăm aceste sancţiuni, care nu au fost adoptate via ONU, ci prin decizie unilaterală, ilegitime şi contrare dreptului internaţional. Nu avem ce să discutăm", a subliniat senatorul rus.

Crearea unei "zone-tampon de zece kilometri între Rusia şi Ucraina" făcea parte dintr-un plan de pace al preşedintelui Petro Poroşenko, anunţat la 20 iunie. Potrivit serviciului de presă prezidenţial ucrainean, această idee a fost susţinută de către secretarul general al ONU Ban Ki-moon. Adjunctul şefului administraţiei preşedintelui Poroşenko afirma că această iniţiativă viza să combată mai eficient trecerea ilegală a frontierei de către mercenari şi material militar.

Unii experţi ucraineni cred că ideea are şi alt obiectiv. "Înfiinţarea unei zone-tampon ar simplifica sarcina armatei ucrainene în cadrul "operaţiunii antiteroriste". Kievul voia, astfel, să respingă forţele "republicilor" de la Lugansk şi Doneţk de la frontiera ruso-ucraineană, privându-le astfel de o susţinere cu foc şi încercuindu-le", este de părere experul ucrainean Igor Levşcenko.

În opinia generalului în rezervă Evgheni Bujinski, vicepreşedintele Centrului PIR, cererile americane sun foarte neclare. "Nu ştim unde va fi creată această zonă-tampon - de-a lungul întregii frontiere sau numai a unei părţi? Cine va fi însărcinat cu controlul ei? Ce adâncime trebuie să aibă? Cum cred americanii că pot implementa acest regim pe un teritoriu frontalier dens populat?", întreabă acest expert.

"Oricum, aceste cerinţe sunt inacceptabile pentru Moscova, în opinia mea. În fond este vorba despre o atingere la adresa suveranităţii. Chiar dacă Rusia ar ceda exigenţelor Statelor Unite, acestea ar avansa sigur altele. Este mai bine să nu se intre în acest joc", conchide el.

Etichete: SUA , sanctiunu Rusia , zona tampon Rusia Ucraina

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale