Trump va avea două aeronave de aproape 4 miliarde de dolari

Data actualizării: Data publicării:
force

Boeing va construi viitoarea Casă Albă zburătoare. Administrația Trump a ajuns la un acord cu Boeing pentru două avioane noi Air Force One prezidenţiale, într-un contract de 3,9 miliarde de dolari, a anunţat compania printr-un mesaj pe Twitter, acord confirmat şi de Casa Albă.

Acordul include cele două avioane noi și programul lor de dezvoltare, precum și construcția unui nou hangar pentru a le găzdui.

Pe lânga asta se vorbeşte şi despre echipamente speciale, cum ar fi o sală alocată comunicaţiilor şi spaţii mari pentru bucătărie precum și modificări pentru protejarea și adăpostirea celor aflați la bord pentru o lungă perioadă de timp.

Acordul încheie luni de negocieri, care au început în noiembrie 2016 după ce preşedintele american Donlad Trump a ameninţat că va anula comanda, motivul invocat fiind costul mult prea mare.

Înțelegerea inițială era în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari, a anunţat Casa Albă, aşa că acest contract cu preţ fix aduce o economie de peste un miliard de dolari. Aşa se laudă liderul de la Casa Albă că ar fi negociat pentru contract.

Însă lucrurile nu par să stea chiar aşa. Unele economii s-ar putea să fi venit după ce Boeing nu a reuşit să încheie o înţelegere cu Rusia, care ar fi fost cumpărătorul iniţial, asta au declarat forţele aeriene din Statele Unite pentru CNBC.

Aşa că, în momentul în care această afacere a căzut, Forţele Aeriene au reuşit să semneze contractul la un preţ uşor redus.

Liderul de la Casa Albă dorește ca avionul prezidenţial să fie gata până în 2021, cu trei ani mai devreme, astfel încât să aibă șansa de a călători cu el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri