TURCIA. Președintele Erdogan, despre mișcarea lui Gulen: „Eu personal am ajutat această structură”

Data publicării:
erdogan - GettyImages-576615024

 

Recep Erdogan / FOTO: Gulliver/GettyImages

Gulen, predicator turc exilat în SUA, este acuzat de Ankara că ar fi în spatele puciului eșuat de la 15 iulie, iar Turcia a solicitat extrădarea sa Washingtonului.

„Mă simt trist pentru că nu am reușit să dezvălui de mai demult adevărata față a acestei organizații trădătoare. Știu că trebuie să răspundem atât în fața lui Dumnezeu, cât și a poporului”, a declarat el în cadrul unei conferințe a liderilor religioși de la Ankara.

„Eu personal am ajutat această structură în ciuda divergențelor de vedere privind numeroase chestiuni, crezând că vom putea fi de acord asupra celui mai mic numitor comun. I-am tolerat pentru că spuneau: Allah”, a declarat șeful statului turc despre simpatizanții fostului imam, care a negat orice implicare în puciul eșuat.

„Enormul scandal din 2013 a arătat, pentru prima dată, adevărata lor față”, a spus președintele Erdogan despre simpatizanții lui Gulen.

Relațiile lui Erdogan cu Gulen s-au degradat după acest scandal de corupție care a implicat miniștri și apropiați ai actualului șef de stat.

Influența lui Gulen pe scena politică datează din anii '70, cu mult înainte de începutul carierei politice a lui Erdogan.

Apoi Gulen a fost un aliat apropiat al lui Erdogan, când acesta era primar al Istanbulului în anii '90, și apoi al formațiunii sale, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), după venirea la putere a acestuia în 2002.

„Începând de acum, oricine își va pleca urechea la delirul acestui șarlatan, al acestui șef terorist din Pennsylvania, trebuie să fie pregătit să-și asume consecințele. Cea mai mare bandă de hoți din istorie a luat ostatice trecutul și viitorul a zeci de mii de persoane”, a conchis șeful statului turc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...