Un bărbat și-a schimbat legal genul și a devenit „femeie” în buletin, pentru a câștiga custodia copiilor lui

Data publicării:
carte de identitate
Un bărbat din Ecuador și-a schimbat legal genul în „femeie” FOTO: El Tiempo

Un bărbat din Ecuador a stârnit controverse după ce și-a schimbat legal genul în „femeie”, pentru că sistemul juridic din țara lui favorizează mamele în cazurile de custodie.

René Salinas Ramos, tatăl a două fiice, este în proces cu fosta soție pentru custodia fetelor care locuiesc în prezent cu mama lor. Convins că sistemul legal ecuadorian stigmatizează bărbații, în timp ce mamele sunt favorizate indiferent de circumstanțe, bărbatul a decis să își schimbe legal genul pentru a avea mai multe șanse, relatează El Tiempo. Ramos susține că acest lucru nu are nimic de-a face cu sexualitatea sau identitatea de gen, ci este doar un „test al dragostei pentru fiicele lui”.

Bărbatul a declarat recent pentru presa din Ecuador că nu și-a văzut fiica mai mare de un an și jumătate și că fata mai mică este victima abuzului fizic. Cu toate acestea, instanța a spus că până la până la finalizarea procesului fetele trebuie să rămână cu mama lor. Așa că bărbatul a decis să devină și mamă...

„Acum sunt și eu mamă. Așa mă consider. Sunt foarte sigur de sexualitatea mea. Ceea ce îmi doresc este să ofer dragostea și protecția pe care o mamă o poate oferi copiilor ei”, a declarat René pentru presa locală.

Săptămâna trecută, René Salinas Ramos s-a dus la Starea Civilă din Azuay pentru a-și schimba genul din cartea de identitate și în câteva zile modificarea a devenit oficială.

„Legea ne ia dreptul de a fi părinți”, a spus Ramos pentru El Universo, adăugând că autoritățile consideră că bărbații sunt simpli furnizori, în timp ce mamele sunt întotdeauna favorizate în astfel de situații, chiar dacă de multe ori nu merită.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri