Un petrolier israelian a fost sechestrat în largul coastei Yemenului

Data publicării:
golful aden petrolier
Petrolier în larg. Foto; Profimedia Images

Un petrolier aparţinând unei companii israeliene a fost sechestrat duminică în Golful Aden, a declarat un oficial militar american, confirmând informațiile furnizate de o companie de securitate maritimă. "Se pare că un număr necunoscut de indivizi înarmaţi neidentificaţi au confiscat nava Central Park în Golful Aden pe 26 noiembrie", a declarat oficialul pentru AFP, adăugând că "forţele americane şi ale coaliţiei se află în vecinătate şi monitorizează îndeaproape situaţia".

Compania de securitate maritimă Ambrey anunţase anterior sechestrarea unui petrolier legat de Israel în largul coastei Yemenului, în cel mai recent incident din aceeaşi zonă.

"Evenimentul are probabil legătură cu actori statali", a informat Ambrey, adăugând că nava, deţinută de o companie cu sediul în Marea Britanie care are legături cu Israelul, a primit ameninţări din partea rebelilor Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran.

Sechestrarea vine după ce o navă de marfă aparţinând unui om de afaceri israelian a fost avariată vineri într-un presupus atac iranian cu dronă în Oceanul Indian şi la o săptămână după ce rebelii Houthi au capturat o navă de marfă legată de Israel în sudul Mării Roşii.

Rebelii din Yemen au amenințat că vor ataca navele israeliene din Marea Roșie

Rebelii yemeniţi au ameninţat că vor ataca navele israeliene şi pe cele aparţinând aliaţilor Israelului care navighează în Marea Roşie, ca represalii pentru războiul armatei israeliene împotriva organizaţiei palestiniene Hamas în Gaza, unde un armistiţiu de patru zile a intrat în vigoare vineri.

Războiul a fost declanşat de un atac sângeros al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, care a ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor.

Ca represalii, Israelul a bombardat fără încetare Gaza, unde aproape 15.000 de persoane, inclusiv 6.150 de copii şi tineri sub vârsta de 18 ani, au fost ucişi, conform guvernului Hamas.

Rebelii Houthi au anunţat duminica trecută confiscarea în Marea Roşie a unei nave cargo al cărei proprietar este israelian, era închiriată de un grup japonez şi circula sub pavilionul Bahamas.

Rebelii fac parte din ceea ce ei numesc "axa de rezistenţă" împotriva Israelului, împreună cu grupuri susţinute de Iran, cum ar fi Hamasul palestinian şi Hezbollahul din Liban.

Ei au lansat o serie de drone şi rachete în direcţia Israelului, iar multe dintre dispozitive au fost interceptate de apărarea israeliană sau de navele de război americane.

Confiscarea navei Central Park a avut loc în largul coastei oraşului-port yemenit Aden. O navă comercială din zonă a raportat că petrolierul a fost "abordat de opt persoane, purtând uniforme militare, în două bărci", conform Ambrey.

Compania de transport maritim a reamintit că rebelii Houthi au ameninţat că vor ataca petrolierul sâmbătă dacă nu deviază spre portul Hodeidah şi că o navă de război a coaliţiei conduse de SUA a interceptat mesajul rebelilor şi a cerut Central Park să nu-l ia în considerare.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”