Un pod ce datează din anii 1300 a fost descoperit de arheologi pe fundul unui râu din Scoția

Data publicării:
pod scotia
Un pod din Scoția medievală a fost descoperit sub un râu Foto: historicenvironment.scot

Un pod ce datează tocmai din secolul al XIV-lea a fost descoperit sub apele unui râu din Scoția, după o investigație arheologică ce a durat aproximativ doi ani. Agenția culturală scoțiană spune că ar fi vorba de una dintre cele mai importante construcții ale acelor vremuri. 

Cu o importanță națională istorică și strategică, construcția din Scoția medievală s-a aflat timp de secole sub râul Teviot, fiind considerată ”pierdută”. 

Reprezentanții Historic Environment Scotland (HES), agenţia culturală din Scoția, au declarat că podul medieval "pierdut" a fost descoperit sub apele râului Teviot după o investigaţie arheologică care a durat doi ani, scrie Xinhua, citată de Agerpres. Proiectul "Ancrum Old Bridge", finanţat de HES, a folosit cercetări istorice, cercetări pe teren, fotografii cu ajutorul dronelor, dendrocronologie, arheologie subacvatică şi datarea cu radiocarbon în căutarea podului pierdut.

Folosind datarea cu radiocarbon pentru lemnul podului, experţii au estimat data construcţiei ca fiind mijlocul anilor 1300, devenind astfel cea mai veche rămăşiţă a unui pod datată ştiinţific care a fost descoperită în locaţia sa originală peste unul dintre râurile Scoţiei.

HES a afirmat că podul, construit în timpul regelui David al II-lea al Scoţiei şi al regelui Edward al III-lea al Angliei, are o importanţă naţională istorică şi strategică.

Arheologi de la Wessex Archaeology au realizat un studiu şi o evaluare a ruinelor. Probele de lemn au fost apoi trimise la Centrul de Cercetări pentru Mediu al Universităţilor Scoţiene pentru datarea cu radiocarbon. Rezultatele au oferit un interval de timp la mijlocul anilor 1300.

"Ancrum Old Bridge are acum o dată - secolul al XIV-lea. În Scoţia nu există un pod construit mai devreme de secolul al XV-lea", a declarat Geoff Parkhouse de la Ancrum and District Heritage Society, adăugând că podul este una dintre cele mai importante structuri din Scoţia medievală

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile cu cele mai mari salarii medii din România. HoReCa și confecțiile, la coada clasamentului
Digi FM
Cât plătește impozit Traian Băsescu pentru apartamentul său de 154 m pătrați: "E o creștere consistentă"
Pro FM
Paula Seling, prima iubire după divorț? "Cel care îmi este liniște și forță! Pot merge mai departe știind că...
Film Now
Filmul care domină box-office-ul nord-american pentru al cincilea weekend consecutiv. Peste 1,3 miliarde...
Adevarul
Un avion spre Alicante a decolat fără pasageri: zeci de oameni au rămas blocați pe scări. „Am mers toți după...
Newsweek
Fără precedent. Casa de Pensii, amendată cu 1.000 lei pentru că nu crește pensiile. „Nu mai amânați”
Digi FM
VIDEO "Pârtia de schi nu e podium de modă". O femeie îmbrăcată în fustă, coborâtă de pe munte de un jandarm
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Cum arată azi frumoasa din "Pasărea Spin". Rachel Ward are 68 de ani: "Ce s-a întâmplat cu tine?"
UTV
Alina Pușcău spune ce dietă ține la 43 de ani: „Am făcut școala de nutriție în America”