Zborul MH370: Încă două fragmente de avion descoperite provin „aproape sigur” de la avionul dispărut

Data publicării:
ramasite avion mh370 AGERPRES

 

Foto: Agerpres

Biroul australian responsabil cu securitatea transporturilor (ATSB) a efectuat expertizarea celor două fragmente, găsite la Mossel Bay, în Africa de Sud, respectiv pe insula Rodrigues, din componența Republicii Mauritius, în Oceanul Indian.

Autoritățile anunțaseră în luna martie că alte două fragmente descoperite în Mozambic provin aproape cert de la zborul MH370.

Până în acel moment, singurul indiciu despre soarta Boeing-ului 777 era un fragment de aripă găsit în luna iulie pe insula Réunion și care, potrivit autorităților malaeziene și justiției franceze, aparținea avionului dispărut.

Australia coordonează operațiunile de căutare în sudul Oceanului Indian a avionului dispărut pe 8 martie 2014 la scurt timp după decolarea de la Kuala Lumpur, cu destinația Beijing, având la bord 239 de persoane.

Locul și circumstanțele acestei dispariții rămân în continuare un mister.

Australia, Malaezia și China — trei din cele patru state care au pierdut ce mai mulți cetățeni în dispariție — au convenit să oprească, dacă nu va fi descoperit niciun indiciu, operațiunile după ce vor fi acoperiți toți cei 120.000 de km pătrați ai zonei de căutare, ceea ce se va întâmpla probabil în iunie sau iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...