Ministrul Mediului din Republica Dominicană a fost împușcat mortal în biroul său

Data publicării:
Ministrul Mediului din Republica Dominicană a fost împușcat mortal în biroul său
Ministrul Mediului din Republica Dominicană a fost împușcat mortal în biroul său. Foto: Profimedia

Ministrul Mediului din Republica Dominicană, Orlando Jorge Mera, a fost împuşcat mortal luni de un apropiat în biroul său din interiorul ministerului, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, citat de AFP.

"Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi (luni), ministrul mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său", a declarat Homero Figueroa.

"Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un prieten personal al ministrului", a adăugat el, precizând că acesta a fost "arestat" şi că o anchetă este în curs pentru a afla motivul crimei, scrie Agepres.

Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un bărbat înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.

Acest apropiat al victimei a putut avea acces mai uşor în zonele de securitate din cadrul ministerului.

Poliţia a refuzat deocamdată orice comentariu. Echipele AFP aflate la faţa locului au văzut intrând în clădire unităţi ale poliţiei de elită.

"Suntem consternaţi de ceea ce s-a întâmplat", a scris pe Twitter Ministerul Mediului al cărui sediu din Santo Domingo a fost evacuat.

Ministrul mediului era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco (1982-1986), mai scrie AFP.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri